Teatrul bucureștean este în pericol. Au fost dezvăluite numele celor din comisiile „secrete” de evaluare

Teatrul bucureștean este în pericol.

Este scandal cu managerii de teatre din Capitală.

Continuă evaluările directorilor de teatre din București. Mai exact, urmează evaluaea pentru anul 2021. Pentru evaluarea pentru 2020, din informațiile noastre, Liliana Maria Toderiuc-Fedorca (PNL), director al Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Capitalei, a făcut parte din aproximativ 13 comisii de evaluare. Indemnizația este 10% din salariul brut al Primarului General Nicușor Dan, așadar încasează undeva la 130% din salariul edilului. După calculele noastre, ar încasa undeva la 27040 lei, circa 5500 euro, pentru aceste inspecții. De obicei, o persoană se duce la maximum una-două comisii, nu la toate, cum se pare că este cazul Lilianei Maria Toderiuc-Fedorca pe care o găsim peste tot.

De asemenea, alte nume din comisiile „secrete” de evaluare au fost făcute publice de Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

„Am tăcut cu mica/ marea problemă a directorilor bucureșteni de teatru pentru că a început războiul în Ucraina! Sigur că “războiul” nostru este penibil, însă, în urma lui, s-ar putea ca teatrul bucureștean să aibă mult de suferit! Și spectatorii! (Tocmai se pregătșste evaluarea pentru anul 2021!)

Între timp, Marius Bodochi și-a dat demisia de la Teatrul Dramaturgilor Români și s-a întors la Teatrul Național! 


Specialiștii din comisia de evaluare au fost:


Adrian Titieni - actor T. Odeon


Adrian Neacsu - actor T. National “Radu Stanca”, Sibiu


Alina Epîngeac - critic de teatru


Radu Apostol - regizor


Alexandru Berceanu - regizor


Andrei Marinescu - șef serviciu secretariat literar TNB”.

Vezi și mesajul din 9 martie publicat de Marinela Țepuș:

„Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatoarei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

Episodul 2 (mini) Eseu despre compromis

Se dedica specialistilor din comisia de evaluare a managerilor teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB (din ianuarie 2022) O anomalie: OUG 189/ 2008 privind managementul institutiilor publice de cultura nu permite contestarea notei obtinute la evaluarile anuale/ finale de catre directorii supusi acestui demers!

Ca urmare, apare riscul ca “specialistii” sa se creadă intangibili, din moment ce nu trebuie sa-si justifice transparent si obiectiv deciziile! In aceste conditii, singura posibilitate de aparare a managerilor care se considera nedreptatiti este anularea evaluarii pe vicii de procedura (contestatie, care poate fi luata in seama sau nu de catre autoritate, in cazul nostru, NU) si/sau actionarea in instanta! E drept ca, de cele mai multe ori, se fac greseli de procedura si intotdeauna, chiar intotdeauna, directorii si-au castigat drepturile la tribunal!

Si acum, despre specialistii din comisia de evaluare care, fapt nemaiauzit, foarte recent, au lasat “corigenti”* 10 din 12 manageri ai teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB supusi evaluarii:

Specialistii sunt, mai putin unul, relativ tineri si, fapt obiectiv demonstrabil, fara nicio experienta in managementul teatrelor de stat. Cum sa evaluezi o activitate pe care nu o cunosti?!

O realitate pe care nu ai cum s-o intelegi?! Totodata, in afara acelui unic membru cu indiscutabil ”pedigree” cultural, ceilalti componenti nu au mai facut parte din asemenea comisii de evaluare! Asa ca, deloc surprinzator, in timpul presupuselor evaluari, au dovedit inclusiv o necunoastere evidenta a legislatiei stufoase care reglementeaza sistemul bugetar.

O precizare tehnica, pentru a intelege de ce s-au acordat note cat mai mici: ordonatorii principali de credite (oricare ar fi) ii pot da afara pe directorii ”indezirabili”, doar prin intermediul “specialistilor” care, uneori, accepta compromisul de a spune ca negrul e alb si dreptatea stramba, primind, in felul acesta, si un “bonus” de 10% din salariul ministrului culturii/ primarului/presedintelui de consiliu judetean (dupa caz)!

Tinand seama de efectele pe termen lung ale unui astfel de compromis, e destul de mic acest bonus! Insa, daca il inmultim cu 12, pentru ca aceeasi comisie i-a evaluat pe toti directorii bucureșteni in ianuarie 2022 pentru anul 2020, se poate ajunge, pe cap de specialist, cam la 5000 de euro. Nu mai e asa putin si, poate, pentru unii, incepe sa merite efortul.

Dar, oare, cultura bucuresteana merita sa fie coordonata netransparent? Pusa la colt? Amenintata cu SUBfinantarea? Evaluata arbitrar, incalcandandu-se evident procedurile? Multe intrebari!

Niciun raspuns oficial, pana acum! (Neoficial, insa, revenind la note, am aflat ca nimeni nu trebuia sa obtina media peste 9.00. Totusi, doi manageri au spart gheața, devenind ”absolventi”, cu medii peste 9.00! Felicitari!)

Revenind la colegii nostri de breasla, se naște legitima întrebare: Daca au considerat ca notele lor sunt obiective și pot fi motivate, de ce refuză intalnirea cu cei sapte manageri care le-au solicitat-o, pentru a le explica unde au gresit si ce ar trebui sa faca, in continuare, pentru a (re)deveni performanti?

Ne-ar fi prins bine privirea proaspata a unor oameni care cunosc foarte putin (sau deloc) activitatea/greutatile teatrelor de stat, mai ales intr-un asemenea an (2020 – an pandemic în care, vreme de 8 luni, teatrele au fost obligate sa suspende activitatea pentru public in salile de spectacol).

Cred ca aceasta ultima mentiune – refuzul unei analize transparente - dovedeste cu asupra de masura ca prezumtiva evaluare si rezultatele sale nu reflecta o realitate obiectiva. Demonstrabila. Pentru ca, daca ar fi fost altfel, sunt convinsa ca specialistii mentionati n-ar fi avut nicio rezerva sa ne dea lectia pe care, nu-i asa, o meritam cu prisosinta, dupa notele primite. Dar n-au facut-o. Din lipsa de argumente? Jena? Penurie de curaj? Cate putin din toate?”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel