Românii, într-un studiu pentru Guvernul SUA: Oportuniștii care se lasă conduși ca oile

După doi ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, România a fost presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii. Deşi americanii au răspuns abia după șase luni (mai precis în 1942), ei s-au interesat în tot acest timp de comportamentul şi obiceiurile românilor. Agenţia guvernamentală însărcinată cu propaganda o angajează pe antropologul Ruth Benedict să scrie un studiu pe marginea subiectului aferent, iar concluziile au fost de-a dreptul uimitoare.

Cercetătoarea a prezentat atitudinea pe care aceştia o au față de război, dar și amănunte despre comportamentul din viața de zi cu zi. Pentru că nu avea prea mult timp la dispoziție pentru realizarea studiului, Benedict s-a bazat mai mult pe proverbele despre români.

Oamenii se bucurau din plin de viaţă, iar oportunismul şi agresivitatea erau considerate „arme” pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea. Ei erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi prin orice fel de mijloace.

Românii în viața de familie

După dezvoltarea personală şi implicit îmbogăţirea, un alt punct important era legat de îndeplinirea obligaţiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi văzută ca o povară, dar nici ca un ajutor real. Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sărbătoresc riturile de trecere, precum nunţile şi înmormântările. Ea notează că oamenii de aici văd aceste evenimente ca motive de mare mândrie. Mai mult, oamenii din România înţeleg nunţile ca pe nişte evenimente unde mirii sunt trataţi ca împăraţi şi împărătese.

Conform spuselor autoarei, bărbatul îşi alegea pe vremuri o femeie frumoasă la trup, dar nu şi la faţă. În acest fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat şi ispitită de acesta. Este de remarcat faptul că bătaia este prezentată drept un preludiu sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul „Bătaia e ruptă din rai”.

Politica din România

La capitolul politică, lucrurile sunt conturate foarte negativ. Lipsa unei unități politice fiind un aspect foarte criticat în societatea românească. Benedict susține că instituțiile țării sunt slab dezvoltate și nu au stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.

În concluzia studiului, antropolugul susține că idealul românilor este obținerea plăcerii. Deşi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult mai târziu, în România fiind tradusă abia în anii 2000.

Nu se știe cu exactitate dacă studiul lui Benedict a ajutat cu adevărat guvernul american în implementarea strategiilor de propagandă, dar un lucru este cert - va rămâne o cercetare importantă în ceea ce se numește antropologia de la distanță, scrie Worldwideromania.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel