Una dintre calitățile fundamentale pentru un părinte de succes este consecvența comportamentală, afirmă profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Dacă în privința altor elemente de educație lucrurile sunt mai clar evidențiate, consecvența comportamentală este mai greu de pus în practică: astfel, de multe ori părintele reacționează în funcție de propria dispoziție: spre exemplu, într-o zi în care s-a întors obosit de la serviciu poate să reacționeze mai dur față de greșelile copilului decât într-o zi de duminică în care este mai relaxat și are “bateriile” încărcate. Similar, atunci când este supărat foarte tare pe cineva (de pildă când șeful a dat vina pe el pentru greșeala unui alt coleg), părintele este mai puțin tolerant la reacțiile nepotrivite; deplasarea (sau înlocuirea) cum se numește acest fenomen des întâlnit presupune ca, în urma unui conflict cu o persoană, să ne vărsăm nervii asupra alteia.
Desigur că și reciproca este valabilă (și consecințele sunt la fel de nedorite). Dacă avem o zi bună, în care tocmai am primit un lucru minunat (un premiu, un cadou deosebit, o avansare neașteptată, o moștenire miraculoasă…) suntem mult mai permisivi cu cei din jur (copilul având parte și el de acest tratament pozitiv). Aspecte pe care în mod firesc ar conduce la pedeapsă sunt acum ignorate ori chiar încurajate printr-un zâmbet îngăduitor.
Cum trebuie să perceapă copilul această variație a reacțiilor noastre la comportamentul lui? Primul lucru pe care-l resimte este un sentiment de nesiguranță, îi este greu să prezică nivelul de reacție al părintelui la viitoarele sale greșeli. Această stare de nesiguranță este un coroziv puternic pentru relația părinte-copil. Mai devreme sau mai târziu nesiguranța va conduce la una dintre următoarele două reacții extreme (amândouă nedorite):
- copilul devine stresat și dependent de reacțiile imprevizibile ale părintelui, crește obedient față de cei din jur cerându-le în mod constant aprobarea pentru toate acțiunile pe care le întreprinde, nu are încredere în forțele sale.
- copilul poate alege să nu mai urmeze îndemnurile părintelui, nu mai ascultă de nici un sfat, respinge din start feedback-ul celorlalți și este caracterizat de către cei din jur drept un rebel.
Iată de ce consecvența comportamentală a părinților este vitală pentru buna dezvoltare a copilului. Noi toți dorim să trăim într-o lume cu un grad de previzibilitate crescut, într-un sistem de reguli clare (nesupuse unor variații și subiectivității de moment provenite de la o persoană sau alta). Față de propria persoană părinții încearcă să fie consecvenți în funcție de principiile pe care le au în viață. Experimentele din domeniu sunt revelatoare în acest sens: de pildă, Gass și Seiter (2009) afirmă clar că inconsecvența este neplăcută și când ne aflăm într-o astfel de situație tindem să o evităm, să o negăm, să o reducem ori să o eliminăm. Mai mult decât atât, consecvența este un instrument excelent de direcționare a copilului; acesta nu numai că își dorește ca părintele să fie consecvent în relația cu el, dar se vede pe sine ca fiind consecvent cu propriile afirmații și reacții. Un exemplu bun este dat de tehnica celor patru ziduri (apud Brock, Green, 2005). Aceasta presupune să adresăm copilului o serie de întrebări la care orice persoană să fie tentată să răspundă afirmativ. Pentru a fi consistent cu întrebările anterioare la care a răspuns printr-un „da”, micuțul va trebui să răspundă prin „da” și la ultima întrebare (cea care ne interesa de fapt):
Primul zid: Cred că și pentru tine este important să ai un viitor strălucit, așa cum îți dorești?
Al doilea zid: Sunt convins că îți dai seama că un astfel de viitor presupune și un efort deosebit din partea ta?
Al treilea zid: Ești de acord că acest efort trebuie să înceapă încă de acum, când ești elev?
Al patrulea zid: Văd că dorești un viitor fantastic: nu ai vrea să înveţi mai mult chiar începând de mâine pentru a ajunge în viață ceea ce îți dorești?
Astfel consecvența acționează ca un bulgăre de zăpadă: odată ce ai fost de acord cu prima afirmație din aproape în aproape, ești constrâns să urmezi doar drumul pe care îl lasă modul de adresare a întrebărilor.
La nivel personal consecvența este elementul care duce la teoria angajamentului. Mergând mai departe pe ideea dată de tehnica celor patru ziduri, dacă ne-am apucat de un lucru ne vine greu să ne abandonăm ideea chiar și în situația în care există un risc crescut ca respectivul lucru să nu funcționeze. Investiția pe care am făcut-o până atunci ne face să rămânem consecvenți. Arkes și Blumer (în Gueguen, 2007) au observat acest lucru în studiul lor; parafrazând această cercetare să luăm un exemplu: mergeți spre un magazin și în momentul în care mai aveți doar 5 minute și ajungeți (sunteți pe drum de 20 de minute), realizați că mai sunt doar 2 minute și magazinul se închide. Deși știți că sunt șanse minime de a ajunge la timp (existând chiar posibilitatea ca magazinul să fie deja închis), investiția de 20 de minute împinge persoana să mai investească alte 5 minute pentru a că nu se poate obișnui cu pierderea celor 20.
În concluzie, trebuie să încercăm în calitate de părinți să rămânem consecvenți față de copiii noștri. Urmând teoria angajamentului (care este în strictă legătură cu consecvența comportamentală), tuturor ne place să ne vedem pe noi ca fiind consecvenți față de propria persoană; ceea ce trebuie să facem în momentul de față este să fim consecvenți și față de ceilalți (și în special față de copilul nostru).
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
