Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la viitorul Centrul Cultural al municipiului București, că este "mândru" că bucureștenii, precum și cei care vor veni în vizită, vor avea la dispoziție Hanul Gabroveni, "un spațiu primitor de cultură chiar în Centrul vechi al Capitalei".
“Hanul Gabroveni arată exact așa cum ne-am dorit întotdeauna să arate, adică să fie reconstruit cât mai aproape de original. Va fi un adevărat Institut Cultural Municipal și, în același timp, va deveni un pilon de dezvoltare în ceea ce înseamnă proiectele de cultură la nivelul Municipiului București și la nivel național. Sunt mândru că le putem pune la dispoziție bucureștenilor, dar și celor care vizitează orașul nostru, un spațiu primitor de cultură chiar în Centrul vechi al Capitalei”, a declarat, astăzi, Sorin Oprescu, care a mers, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, să verifice stadiul lucrărilor de restaurare a obiectivului de patrimoniu Hanul Gabroveni.
Potrivit Primarului General, centrul cultural din inima Bucureștiului va fi dat în folosință în următoarele luni, bucureștenii urmând să se bucure de tot ceea ce acest spațiu poate oferi din punct de vedere cultural. Ansamblul cultural va găzdui un centru-cultural de standard european și va cuprinde săli de spectacole, cea mai mare urmând să aibă 200 de locuri, patru săli de expoziție și repetiții, să;i educative (de balet), birouri, brasserie, cafenea, punct de informare turistică.
Mihaela Păun, director în cadrul Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București a precizat că Hanul Gabroveni "va fi un spațiu extrem de viu care își va deschide porțile undeva în jurul orei 10.00 dimineața și trebuie să le inchida după ora 00.00”.
Dacă pentru amenajarea și dotarea sălii de spectacole se vor accesa fonduri din Mecanismul Financiar-Spatiul Economic European, costurile de realizare au fost asigurate din mai multe surse: bugetul local al Primariei Municipiului Bucuresti, Contributia Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European, prin Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin Unitatea de Management a Proiectelor SEE (UMP).
Pentru realizarea și finanțarea obiectivului de investiții "Hanul Gabroveni", în suprafață de 4336 mp, suma totală cheltuită a fost de 37.362.216 lei (TVA inclus).
Hanul Gabroveni, nominalizat în Lista Monumentelor Istorice, construit între anii 1804 și 1818 este situat în Centrul Istoric al Capitalei, între strada Lipscani și strada Gabroveni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu