Iranul a atacat Israelul. Noul ambasador al Israelului la București, Lior Ben Dor, explică miza și cum va răspunde statul evreu

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ambasadorul a abordat atacul Teheranului asupra Israelului, explcând cum a fost perceput și ce va avea de gând să facă statul evreu mai departe.

Lior Ben Dor este diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel. Înainte de a ocupa această funcție, a activat în țări precum Egipt, Maroc, Uruguay, Marea Britanie, Argentina și Brazilia. Noul ambasador al Israelului în România are rădăcini românești, pe care le-a menționat cu mândrie.

„Sunt foarte mândru și onorat să reprezint Statul Israel – țara în care m-am născut – în România, țara în care s-au născut și au trăit părinții și bunicii mei”, a declarat Lior Ben Dor la sosirea în București.

Mama sa, Bianca, s-a născut și a crescut în orașul Buhuși, din județul Bacău, în timp ce tatăl său provine din municipiul Bacău. Ambasadorul deține chiar o fotografie de familie veche, în care mama sa apare purtând un costum tradițional românesc.

Lior Ben Dor și-a obținut titlul de doctor la Universitatea Bar Ilan din Israel, iar teza sa doctorală s-a axat pe studierea comunității arabe din Brazilia. În cadrul Ministerului de Externe al Israelului, Lior Ben Dor a acordat mii de interviuri jurnaliștilor și organizațiilor media arabe și a condus sesiuni de informare, în calitatea sa de coordonator principal pentru relațiile cu mass-media și diplomația publică în lumea arabă, în special de la începutul conflictului cu organizația teroristă Hamas, conform datelor furnizate de ambasada Israelului la București, potrivit Digi24.

Ambasadorul a discutat, într-un interviu amplu la Antena 3 CNN, despre atacul Teheranului asupra Israelului. El a explicat cum a fost perceput acest atac și ce măsuri intenționează să ia statul evreu în continuare.

Cum a fost perceput atacul Iranului?

"Atacul este o gravă escaladare din partea Iranului, care este extrem de agresiv. Iranul a lansat 180 de rachete balistice împotriva întregului teritoriu israelian. Am vorbit cu prietenii mei din Israel care încă se află în adăposturi pentru a se proteja. Nu este suficient să ne apărăm doar cu ‘Praștia lui David’ și cu sistemul antirachetă, trebuie să punem capăt acestei agresiuni. De aceea facem apel la Comunitatea Internațională să înțeleagă cât de gravă este escaladarea provocată de Iran. Trebuie să denunțăm această agresiune și să arătăm clar că Israelul are dreptul să-și apere cetățenii, statul, locuințele și țara. Nu este vorba doar de un atac cu rachete balistice astăzi. Este vorba de ostilitatea și animozitatea manifestată de Iran împotriva Israelului încă din 1979, de la Revoluția Iraniană. Este vorba despre dorința lor de a anihila statul Israel și de nerecunoașterea dreptului acestuia de a exista. Când s-a semnat tratatul de pace dintre Israel și Egipt, iranienii au rupt relațiile cu Egiptul. Când am făcut progrese în procesul de pace cu palestinienii, Iranul s-a îngrijorat și s-a înfuriat, pentru că asta ar fi însemnat recunoașterea statului Israel. Apoi, după semnarea Acordurilor Abraham, au devenit din nou furioși și au încercat să blocheze evoluțiile pozitive din Orientul Mijlociu. Ei urmează un program distructiv și promovează activități subversive în țările musulmane și arabe. Nu reprezintă doar o amenințare pentru Israel, ci pentru întreaga lume", a explicat Lior Ben Dor.

Care va fi răspunsul Israelului în fața acestei situații?

"Avem discuții serioase în eșaloanele superioare ale Guvernului, cu armata israeliană, cu Ministerul Apărării și cu Cabinetul de Război, în formula sa restrânsă, pentru a analiza situația. Evaluăm starea de fapt și discutăm cu prietenii noștri din întreaga lume, care trebuie să înțeleagă gravitatea acestei situații. Iranul a întreprins acțiuni care nu ar fi trebuit să aibă loc. Ne pregătim pentru mai multe măsuri și le cerem prietenilor noștri să înțeleagă că escaladarea a fost provocată de Iran. Noi doar dorim să ne apărăm. Nu vreau ca fiul meu să se gândească că trebuie să emigreze pentru a fi în siguranță. Dacă din ce în ce mai mulți oameni ajung să nu se simtă în siguranță în Israel și se gândesc să plece într-o altă țară, atunci asistăm la distrugerea statului Israel", a declarat Lior Ben Dor, noul ambasador al Israelului în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel