"În cazul unui cutremur mare, aş exclude zona Galaţi. Putem să ne aşteptăm la un cutremur mare în Vrancea", a declarat prof. Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, la PRO TV.
Vrancea acum însă este foarte calmă, în compensaţie parcă. Nu avem motive să ne aşteptăm la ceva deosebit în viitor. Poate doar o continuare a acestui fenomen. La acest mod, n-am mai întâlnit în zona Galați, doar pe o perioada mai mică de timp. Sunt foarte multe falii acolo, şi mai mari, şi mai mici, e o zona complexă astfel încât să-ţi dai seama când se va elibera exact toată energia. Este un fenomen mai special, care trebuie studiat foarte atent. Îi înţeleg pe oameni că se îngrijorează, mai ales că aceste cutremure apar des. Ar fi preferabil să fie doar un cutremur mai mare. Nu putem şti niciodată ce se întâmplă cu pământul, dar probabilitatea de a se produce o catastrofă e foarte mică. Nu avem niciun indiciu în acest sens. Un cutremur mare precum cel din Vrancea ar trebui să apară pe o falie care să activeze pe o suprafaţă foarte mare, ceea ce nu se întâmplă. Mai multe persoane au semnalat anumite sunete în unele cazuri. Ce e surprinzător e frecvenţa acestor sunete şi că ele apar la cutremure destul de mici. Totul se leagă de structura locală, în zona satului Izvoarele. Cel mai grav lucru ar putea fi surparea pământului, dar în niciun caz cum am văzut în filme. Aşa ceva se întâmplă doar la cutremure foarte mari. Sunt totuşi cutremure mici în satul Izvoarele.Într-un timp nu foarte mare, zona Vrancea va înceta să mai genereze cutremure. Blocul care coboară va produce la suprafaţă anumite modificări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu