Nemulțumiți, în principal, de salarii, angajații din sistemul sanitar și-au stabilit în ședința de marți a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, calendarul protestelor, prin care speră să atragă atenția guvernanților că "nu este de glumit" cu situația din acest sector.
Astfel, angajaţii din sistemul sanitar vor participa, între 18 şi 24 septembrie, la pichetări în toate judeţele din ţară şi în Capitală, în faţa Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Finanţe, iar în octombrie va fi organizat un miting la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis agenției Mediafax, în şedinţa de marţi a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, aceasta având ca membri fondatori Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor şi Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ion Cantacuzino", s-a stabilit calendarul protestelor medicilor.
"Sperăm ca prin acţiunile noastre să atragem atenţia guvernanţilor că nu este de glumit. Profesioniştii din sistemul sanitar s-au coalizat pentru a obţine mai mulţi bani pentru sănătate, o lege specifică de salarizare a personalului din sistemul de sănătate în care să se regăsească toate categoriile profesionale şi alte lucruri specifice fiecărei profesii. Condiţia noastră preliminară şi nenegociabilă este dublarea salariilor medicilor rezidenţi. În prezent, Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect în acest sens, sperăm că va fi pus pe site la sfârşitul lunii august", a declarat preşedintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae.
La rândul său, prim-vicepreşedinte Sanitas, Marius Sepi, spune că, după mitingul din octombrie, acţiunile angajaţilor din sistem se pot "radicaliza".
În 17 septembrie, reprezentanţii organizaţiilor membre ale Coaliţiei din fiecare judeţ vor susţine o conferinţă de presă în care va fi anunţat calendarul mişcărilor revendicative pe plan local, a mai precizat sursa citată.
Bilanțul discuțiilor cu Ministerul Sănătății
În cadrul aceleiași ședințe, s-a făcut și evaluarea discuţiilor avute cu Ministerul Sănătăţii pe teme ca proiectul legii malpraxisului, rectificarea pozitivă de buget la sănătate şi proiectul legii de salarizare.
În acest context, Coaliţia remarcă disponibilitatea de dialog a Ministerului Sănătăţii, finalizarea proiectului legii malpraxisului, în varianta agreată de Coaliţie, şi rectificarea pozitivă a bugetului la sănătate.
Medicii, nemulțumiți de proiectul salarizării
Referitor la proiectul legii salarizării, lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, Coaliţia consideră că acesta se adresează doar unui număr restrâns de medici. "Nu este un proiect de salarizare, ci un act normativ care stabileşte criteriile de performanţă şi posibilitatea practicii private în spitale publice. Coaliţia îşi menţine punctul de vedere privind necesitatea unui proiect a legii salarizării special pentru profesioniştii din sistemul de sănătate, în care actualul proiect să se regăsească ca un capitol distinct", se arată în comunicat.
Tot în cursul zilei de marți, vicepreşedintele CMR, Gheorghe Borcean, a declarat că poiectul legii salarizării suplimentare a medicilor creează discriminare "neproductivă" între angajaţii spitalului, întrucât banii privaţi vor ajunge numai la o anumită categorie de doctori, restul echipei primind aproape nimic.
Nici Federaţia Solidaritatea Sanitară din România nu apreciază ideea salarizării suplimentare a medicilor, susținând că este compromisă întrucât, prin forma sa, proiectul de act normativ "ascunde" mai curând dorinţa impozitării excesive a veniturilor informale decât construirea unei legi care să crească gradul de satisfacţie al personalului şi al pacienţilor.
Proiectul de lege privind salarizarea medicilor se află în dezbatere publică până la 1 septembrie.
Care sunt obiectivele noii legi a salarizării medicilor
Conform proiectului, spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat.
"Vorbim despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care urmărim creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sănătate, respectiv acela că singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii. Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat", a explicat, în 31 iulie, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată. "Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă", a mai spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.
În aceste condiţii, pentru medicii care aleg prima variantă, respectiv aceea de a fi cu normă întreagă la stat, spitalele vor pune la dispoziţia lor secţii sau paturi private.
"Fiind vorba despre un sistem privat, consultaţiile în aceste secţii vor fi plătite de către pacient, în mod direct, sau prin asigurările private ale acestuia. Tariful perceptul de unitate sanitară pentru secţia sau paturile private vor fi afişate. O cotă din tariful pe care îl încasează medicul îl pune la dispoziţia echipei cu care lucrează, iar o parte, spitalului", a mai precizat atunci ministrul Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu