Fostul şef de personal al ex-preşedintelui american Donald Trump, Mark Meadows, ar putea fi inculpat penal pentru refuzul de a coopera deplin cu ancheta cu privire la asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, după ce Camera Reprezentanţilor l-a găsit marţi vinovat de sfidarea Congresului, transmit dpa, Reuters şi AFP.
Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, a aprobat cu 222 de voturi pentru (inclusiv două ale republicanilor) la 208, să recomande inculparea lui Meadows, fost membru al Camerei înainte de a se fi alăturat administraţiei Trump. Comisia Camerei creată pentru a stabili rolul exact al fostului preşedinte şi al anturajului său în atacul asupra Congresului votase cu o zi în urmă, în unanimitate, în favoarea inculpării.
Cazul va fi înaintat Departamentului Justiţiei, care urmează să decidă dacă îl va inculpa pe Meadows. O condamnare i-ar putea aduce acestuia până la un an de închisoare.
Meadows, în vârstă de 62 de ani, fusese iniţial de acord să se conformeze citaţiei şi să depună mărturie în faţa comisiei săptămâna trecută, însă ulterior a refuzat să se prezinte, deşi a pus la dispoziţia anchetatorilor mii de pagini de documente oficiale, e-mailuri şi SMS-uri.
'SMS-urile şi e-mailurile lui Mark Meadows relevă profunda sa implicare în pregătirea atacului din 6 ianuarie', a afirmat luni seara reprezentantul democrat Jamie Raskin.
În şedinţa de luni, republicana Liz Cheney a dezvăluit mesaje trimise pe 6 ianuarie lui Meadows de către Donald Trump Jr, fiul miliardarului, şi de către personalităţi ale canalului conservator Fox News, care îl îndemnau să-i ceară preşedintelui să ia cuvântul pentru a le cere susţinătorilor săi, care luau cu asalt Capitoliul, să se retragă.
Patru persoane au murit în timpul evenimentelor, iar un membru al poliţiei Capitoliului a decedat a doua zi în urma rănilor suferite. Sute de poliţişti au fost şi ei răniţi şi patru s-au sinucis ulterior.
Trump, care îşi îndemnase susţinătorii să se îndrepte spre Capitoliu, a fost supus procedurii de impeachment în Camera Reprezentanţilor şi acuzat de incitare la insurecţie, dar Senatul, unde era nevoie de un vot de două treimi, l-a achitat în cele din urmă pe preşedinte. Municipalitatea din Washington a dat marţi în judecată două grupări extremiste de dreapta pentru costurile financiare provocate de asaltul din 6 ianuarie, noteză Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu