Contravenientul va beneficia de prevenţie o singură dată în termen de trei ani de la data aplicării avertismentului de către organele de control.
'Astăzi am ridicat pe site-ul instituţiei textul Legii prevenţiei, inclusiv anexa care cuprinde toate contravenţiile în număr de 33, ce urmează a fi propuse. Este o componentă legislativă mult aşteptată pentru redinamizarea mediului de afaceri, dar şi pentru o mai bună funcţionare a administraţiei locale. Intrăm astfel în etapa unei consultări extinse a prevederilor acestei legi. Este un prim pas în emanciparea actului de control atât de necesar redinamizării mediului de afaceri şi administraţiei publice. Proiectul va fi în dezbatere publică până pe data de 1 mai, perioadă în care absolut toţi cei interesaţi de îmbunătăţirea acestui proiect pot depune propuneri', a spus Petrescu.
Potrivit acestuia, doi piloni definesc legea, respectiv informarea şi identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control.
'Unul este informarea agenţilor economici, persoane fizice sau juridice, autorităţilor publice şi crearea cadrului optim de educare, informarea acestora prin mai multe instrumente. Este un portal unic, care va conţine toate elementele referitoare la toate drepturile şi obligaţiile pe care persoanele fizice sau juridice verificate le au în raport cu organismele de control şi invers. 90-95% dintre firmele din România sunt companii cu până în nouă angajaţi. Este foarte greu să ceri unui antreprenor să cunoască un univers de restricţii. Noi venim în întâmpinarea lui cu acest portal, astfel încât toţi să fie în poziţia să găsească toată informaţia centralizată într-un singur loc. Nu putem decupla mediul de afaceri de administraţia publică. Ne dorim o simplificare, o fluidizare a procedurilor, o prevenţie a tot ce înseamnă identificarea contravenţiilor pe tot spectrul de afaceri, fie el de stat sau privat', a spus ministrul.
El a mai arătat că, de prevenţie, contravenientul beneficiază o singură dată în termen de trei ani de la data aplicării sancţiunii.
'Un al doilea pilon este identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control, aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului la prima abatere, fără alte sancţiuni complementare, dar cu întocmirea unui plan clar de remediere, care conţine un termen de până la 90 de zile şi un set de măsuri de remediere. La finalul termenului de control, organul de control revine şi, dacă respectivul agent economic nu s-a pus în legalitate, este sancţionat potrivit legii în vigoare. Prevenţia se aplică doar acelor fapte care nu se referă la activităţi unde intenţia de a încălca legea este evidentă şi care nu reprezintă un grad de pericol ridicat. Contravenientul beneficiază de prevenţie o singură dată în termen de trei ani de la data aplicării sancţiunii avertisment', a explicat Alexandru Petrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu