Afacerea cu terenul din Călărași a început să pută tot mai mult. Lumea Justiției scrie că ipoteca pentru cele 290 de hectare cumpărate de Ioana Băsescu cu 1,3 milioane de euro nu acoperă valoarea creditului. Contractul are 359 rate lunare în valoare de circa 7500 euro fiecare. Cu tot cu dobânzi, Ioana Băsescu ar trebui să returneze 2,5 milioane euro. Cum poate câștiga un notar din Păunești – Vrancea atâția bani este o întrebare la care autoritățile abilitate ar trebui să dea un răspuns, în condițiile în care un notar din aceași zonă abia reușește să supraviețuiască.
Lumea Justiției se întreabă dacă Ioana Băsescu, cu birou deschis la Păunești, județul Vrancea, peste 11.000 euro lunar, astfel încât, potrivit plafonului maxim de îndatorare, să-și permită să achite, lună de lună, rate de circa 7500 euro, lunar, timp de 30 de ani.
Este important de știut ce mari contracte notariale poate să încheie fiica lui Traian Băsescu în comuna Vrancea, astfel încât să-și permită să achite lună de luna 7500 euro la CEC Bank. De asemenea, cum a fost posibil ca o bancă de stat cum este CEC Bank să accepte ca unică garanție imobiliară doar terenul care face obiectul vânzării, în condițiile în care venitul unui notar este riscant și fluctuant.
Potrivit documentelor de acordare a creditului, ipoteca de gradul I nu acoperă valoarea creditului plus dobânzile, la care se adaugă rapiditatea cu care s-au mișcat reprezentanții CEC pentru acordarea acestui credit.
Ioana Băsescu a depus cererea de acordare a creditului în data de 30 august 2013, cererea fiindu-i aprobată în nicio săptămână , iar în data de 9 septembrie 2013 a și semnat contractul de credit, din care reiese că timp de 359 de luni – 30 de ani – va plăti o rată lunară de peste 30.000 lei (circa 7500 euro/lunar).
Contractele acestei tranzacții imobiliare au fost legalizate la Biroul Notarial AEQUITAS din Bucuresti - notar Ștefania Steluta Zorilă.
Terenul de peste 290 de hectare din comuna Nana Calarasi a fost cumparat de Ioana Băsescu de la firma SC Berfige SRL, reprezentată de italianul Bertola Fioravante, cu domiciliul în Monaco. Prețul stipulat în contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 9 septembrie 2013 a fost de 5.844.864 lei, echivalentul a peste 1,3 milioane euro. Suma de 1.244.864 lei (circa 280.000 euro) a fost achitată cu banul jos de Ioana Băsescu prin transfer bancar. Restul de 4.600.000 lei a fost achitat italianului din creditul luat cu suspectă ușurință și rapiditate de la CEC Bank. Surprinde faptul că vânzarea - cumpărarea a avut loc în aceeași zi în care CEC Bank – Unitatea Victoria, prin directoarea Marieta Coconetu, care a semnat cu împuternicire, a încheiat și contractul de ipotecă imobiliară, exclusiv pe terenul achiziționat.
Despre plata TVA-ului aferent tranzacției cu terenul de la Nana, Administrația Financiară Călărași nu are amănunte. Este vorba despre formularul 208 care se completează de notarul care a efectuat tranzacția. Termenul de depunere a declarației este de până la 25, inclusiv a lunii următoare semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privint transferul de proprietate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu