Buget apărare. Gabriel Leş: Oportunitate importantă pentru economia României

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, apreciază că alocarea şi în 2019 a 2% din PIB pentru apărare reprezintă "oportunităţi importante pentru economia României".

"Nivelul de alocare de două procente din PIB, asumat de Guvernul României pentru cel puţin 10 ani, a pus punct unei lungi perioade de subfinanţare a Armatei şi a permis iniţierea unor programe majore de înzestrare, la un nivel fără precedent după 1990. Toate acestea reprezintă oportunităţi importante pentru economia României, în general, şi industria de apărare, în special, pentru că majoritatea programelor de achiziţii pornesc de la premisa, care este, de fapt, condiţie esenţială în procedura de achiziţie, ca producţia noilor echipamente să fie integrată în cea mai mare măsură posibil în România", a declarat ministrul Gabriel Leş, potrivit unui comunicat al MApN. 

Tema principală a discuţiilor dintre cei doi miniştri a identificarea soluţiilor pragmatice pentru integrarea industriei naţionale de apărare în derularea programelor majore de înzestrare a Armatei României, se arată în comunicat. 

Valorificarea condiţiilor de off-set



Ministrul Apărării Naţionale a prezentat o sinteză a programelor majore de înzestrare aflate în derulare sau în fazele finale de planificare. 

"Urmărim ca, prin valorificarea condiţiilor de off-set, să contribuim, prin crearea centrelor de mentenanţă, de exemplu, la retehnologizarea unor importante unităţi de profil din industria naţională sau crearea altora noi, care să ne permită derularea operaţiunilor de mentenanţă pe toată durata de exploatare a echipamentelor pe teritoriul României, ceea ce va însemna crearea unui număr important de locuri de muncă de înaltă calificare," a adăugat Gabriel Leş. 

Bădălău: Armata României trebuie să fie principalul beneficiar al industriei naţionale de apărare



Niculae Bădălău a trecut în revistă principalele proiecte ale Ministerului Economiei pe segmentul investiţiilor în industria de apărare şi a solicitat MApN sprijin în definirea unor criterii cât mai precise referitoare la nevoile de înzestrare, astfel încât industria naţională de apărare să poată dezvolta produse competitive, adaptate cerinţelor tehnologice şi operaţionale reale ale Armatei. 

"Armata României trebuie să fie principalul beneficiar al industriei naţionale de apărare, iar produsele noastre trebuie să îndeplinească toate criteriile de performanţă cerute de militari. Aceasta este premisa de la care pornim în planificarea fiecărei investiţii în industria românească de apărare. Relansarea acestei industrii, cândva fanionul întregii economii, se va face prin investiţii în cele mai noi şi performante tehnologii de producţie, ceea ce ne va permite nu doar să asigurăm echipamente pentru Armata României, ci şi să exportăm tehnologii de ultimă generaţie produse în ţara noastră", a arătat Bădălău. 

Cei doi miniştri au convenit stabilirea unui format permanent de consultări interministeriale, la nivel de experţi, cu întâlniri bilunare, cu misiunea de a identifica nevoile de armonizare legislativă în domeniu, direcţiile de dezvoltare economică în domeniul producţiei şi al mentenanţei, precum şi corelarea perspectivelor de implementare pe termen mediu şi lung a programelor de înzestrare cu posibilităţile de integrare în industria naţională de apărare.

Vezi şi: Zegrean: Nicolicea are dreptate când spune acest lucru

”Viitorul României”, o nouă dezbatere transmisă LIVE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel