Borșa arde, purtătorul de cuvânt al ISU e în Caraibe

Incendiu de padure
Incendiu de padure

Oamenii care locuiesc în zona localității Borșa se confruntă de două zile cu un puternic incendiu de pădure, care a cuprins deja peste patru hectare de teren. Disperați, localnicii spun că autoritățile nu fac față situației. În tot acest timp, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș este în Caraibe.

Pompierii maramureşeni luptă cu un incendiu de pădure izbucnit în apropiere de Borşa, în zona vârfului Toroioaga, la o altitudine de circa 1.500 de metri. Din primele estimări, realizate vineri de pompierii aflaţi la faţa locului, incendiul a cuprins o suprafaţă de circa patru hectare.

Transilvaniareporter.ro scrie că pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care afectează litiera şi coronamentul arborilor, acţionează 30 de pompieri, cărora li s-au alăturat 50 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Maramureş şi voluntari. Misiunea de limitare şi stingere a incendiului se desfăşoară cu dificultate, din cauza terenului accidentat.

Purtătorul de cuvânt e în Caraibe

Am încercat să-l contactăm pe purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Gheorghe Pop de Băseşti" Maramureş, Cornel Băbuț, pentru a ne oferi mai multe detalii despre modul în care acționează autoritățile pentru stingerea incediului. Însă când l-am sunat pe numărul mobil afișat pe site-ul IGSU, a intrat căsuța vocală și ne-a fost transmis următorul mesaj: "Salut, sunt Cornel. Sunt plecat în Caraibe. Lasă-mi un mesaj, poate-l ascult".

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy