Summit UE. Decret: Jurnaliștii, taxă de 100 de euro pe an

Sebastian Florea / 01 aug 2018 / 17:39 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Decizia autorităţilor belgiene de a percepe de la jurnalişti o taxă anuală de 100 de euro pentru a participa la summiturile Uniunii Europene a fost criticată de sindicate şi de Comisia Europeană, transmite miercuri politico.eu.

Jurnaliştii au fost informaţi în această săptămână de către Consiliul European că vor trebui să plătească suma de 50 de euro la fiecare şase luni pentru a obţine acreditarea la summiturile UE. Decizia a intrat în vigoare printr-un decret regal belgian la data de 8 mai. Jurnaliştii nu au fost consultaţi de către guvernul belgian în legătură cu această taxă.

Miercuri, Comisia Europeană a spus că are obiecţii faţă de această măsură şi că, în calitate de gardian al Tratatului privind funcţionarea UE, va examina orice plângere formulată pe acest subiect. ''Credem că jurnaliştii trebuie să îşi facă meseria în cele mai bune condiţii posibile'', a afirmat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, adăugând că executivul comunitar nu va introduce taxe pentru acoperirea mediatică a evenimentelor organizate de el.

Reacție sindicat

Asociaţia Presei Internaţionale (API-IPA), un sindicat al corespondenţilor străini acreditaţi la Bruxelles, a calificat noua taxă drept un 'obstacol nenecesar' în calea exercitării activităţii de jurnalist, întrebându-se dacă o presă liberă poate funcţiona fără un acces liber la evenimentele de interes public. Într-o declaraţie, API-IPA afirmă că noua măsură ridică probleme mai ales pentru freelanceri, care 'vor trebui să achite taxa din propriul buzunar, în timp ce în cazul angajaţilor unor organizaţii media taxa va fi plătită de către angajatori''.

Două asociaţii ale jurnaliştilor belgieni, VVJ (flamandă) şi AJP (francofonă), s-au declarat şi ele împotriva introducerii acestei noi taxe. Noul sistem creează discriminări între jurnaliştii care trăiesc în Belgia (majoritatea dintre ei achitând taxe la fiscul belgian) şi care trebuie să plătească noua taxă şi jurnaliştii care vizitează Belgia doar pentru a acoperi summiturile UE şi care nu vor plăti noua taxă.

Taxă pe jurnalişti

Corespondentul cotidianului francez Libération la Bruxelles, Jean Quatremer, a apreciat că este vorba despre o 'taxă pe jurnalişti'. Romain Sadet, purtător de cuvânt al Consiliului European, a explicat că 'taxa se aplică tuturor persoanelor care fac obiectul controlului de securitate, nu doar jurnaliştilor' şi că acest control în cazul summiturilor UE este mult mai 'cuprinzător' decât în cazul activităţii cotidiene a instituţiilor UE.

Decretul regal belgian respectiv menţionează că taxa este 'pentru emiterea certificatelor de siguranţă şi a recomandărilor de siguranţă de către Autoritatea Naţională pentru Securitate'.

Vezi și: Taxa auto, anunţ oficial. Gavrilescu: Cel care poluează va plăti




Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25