DCNews Stiri Internațional Zelenski anunță o vizită importantă la Kiev. Emisarii lui Trump sosesc în zilele următoare

Zelenski anunță o vizită importantă la Kiev. Emisarii lui Trump sosesc în zilele următoare

Președintele american Donald Trump (stânga), președintele ucrainean Volodimir Zelenski (centru) și președintele rus Vladimir Putin (dreapta). Colaj DCNews/Iulia Horovei; Sursa foto: Agerpres/Freepik

Zelenski anunță că emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, sunt așteptați la Kiev în zilele următoare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că în "zilele următoare" emisarii speciali ai preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, urmează să sosească la Kiev, în cadrul eforturilor de mediere ale SUA pentru o încheiere negociată a războiului ruso-ucrainean, relatează AFP.

"Aşteptăm venirea la Kiev a emisarilor preşedintelui american. Am primit o confirmare din partea lor. Vor avea întâlniri la Moscova şi Kiev. Contăm pe o întâlnire în zilele următoare", a spus Zelenski în discursul său zilnic.

El a adăugat că au fost stabilite "datele preliminare" pentru această întâlnire, fără a le dezvălui. "Este foarte important. Este important ca America să rămână activă" în această activitate diplomatică, a insistat preşedintele ucrainean. La sfârşitul lunii iulie, el a avut o discuţie telefonică cu emisarii lui Donald Trump - Steve Witkoff şi Jared Kushner - pentru a "redinamiza diplomaţia".

Dacă într-adevăr va avea loc, aceasta va fi prima vizită la Kiev a celor doi emisari ai lui Trump de când acesta din urmă a iniţiat eforturile de mediere pentru încheierea războiului declanşat prin invazia rusă în Ucraina. Steve Witkoff şi Jared Kushner au fost deja de mai multe ori la Moscova în cadrul acestor negocieri.

Diplomația pentru pacea în Ucraina a căzut într-un con de umbră. Washingtonul este preocupat mai mult de războiul cu Iranul

Însă aceste eforturi nu s-au concretizat încă în nicio înţelegere. Mai mult, ele au trecut pe un plan secundar în agenda Washingtonului, preocupat acum mai mult de războiul pe care l-a pornit în februarie împotriva Iranului.

Tot în februarie s-a desfăşurat, la Geneva, ultima rundă de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA, încheiată fără progrese, iar Rusia nu a cedat în faţa cererilor sale, în special aceea ca Ucraina să-i cedeze tot Donbasul. Zelenski refuză în continuare să-şi asume politic o asemenea cedare teritorială şi cere ca orice decizie de acest fel să fie validată printr-un referendum, despre care afirmă că a priori va respinge cedarea Donbasului.

În acest timp, preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să ocupe cât mai repede teritoriul rămas sub controlul armatei ucrainene în Doneţk, pentru a desăvârşi astfel ocuparea întregului Donbas, regiune formată din provinciile Doneţk şi Lugansk, cea din urmă fiind deja aproape complet sub control rusesc.

„Există șanse” pentru un acord de pace cu Ucraina, spune Vladimir Putin. Rusia vrea negocieri directe

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, 3 septembrie, că „există șanse” pentru soluționarea războiului din Ucraina, în cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic de Est.

Rusia și Ucraina sunt cele care trebuie să ajungă la un acord, iar celelalte țări pot doar să le sprijine și să le ajute în acest proces, a spus Vladimir Putin, referindu-se la întâlniri și negocieri de pace directe între cele două state.

„În primul rând, Rusia și Ucraina trebuie să ajungă la un acord între ele. Iar toate celelalte țări sunt pregătite să sprijine și să ajute. Nu doar Statele Unite, ci și țările prezente aici”, a spus Vladimir Putin.

„Există șanse (n.r. de soluționare a conflictului)? Din punctul meu de vedere, da, există”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a mai precizat că există contacte între Rusia și Ucraina, iar ele continuă, în principal prin intermediul serviciilor speciale: „În ce măsură acestea duc către un acord de pace, îmi este greu să spun acum, ținând cont de declarațiile pe care le-am auzit în ultima vreme din partea primilor oficiali ai Ucrainei. Dar contactele există într-adevăr, ele continuă în regim curent, în primul rând și prin intermediul serviciilor speciale”, a mai spus Putin, potrivit agenției de stat ruse TASS.

După ce Modi i-a cerut lui Putin să pună capăt războiului, ministrul de externe al Indiei merge la Kiev

Ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar s-a deplasat joi în Ucraina și Polonia într-o vizită oficială de trei zile care începe la scurt timp după ce prim-ministrul indian Narendra Modi i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să pună capăt războiului, transmite EFE.

'În timpul călătoriei sale, ministrul va avea consultări bilaterale cu omologii săi, ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, și viceprim-ministrul și ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski', se arată într-un comunicat emis miercuri de Ministerul de Externe al Indiei.

Această vizită oficială, care va avea loc în perioada 3 - 5 septembrie, se va concentra pe consolidarea relațiilor bilaterale și va oferi, de asemenea, oportunitatea de a schimba puncte de vedere asupra evenimentelor regionale și a chestiunilor de interes comun, conform sursei citate.

"Trebuie să trecem de la un război interminabil la a pune capăt războiului"

Deplasarea la Kiev a lui Jaishankar face parte din eforturile Indiei de a menține un echilibru diplomatic delicat și are loc după întâlnirea pe care premierul Modi și președintele Putin au avut-o luni în cadrul summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) organizat la Bișkek (Kârgâzstan).

La Bișkek, liderul indian a făcut un apel ferm la încetarea ostilităților, avertizând că prelungirea conflictului 'face ca umanitatea să regreseze'.

Modi a declarat că lumea „trebuie să treacă de la războiul fără sfârșit la încheierea războiului, în beneficiul umanității”.

"Trebuie să trecem de la un război interminabil la a pune capăt războiului", a mai completat premierul Modi în fața șefului de la Kremlin, reiterând că mesajul Indiei, 'o țară a păcii și țara lui Buddha', este de a găsi o soluție pașnică cât mai curând posibil.

"Fiecare zi petrecută în război împinge omenirea înapoi, în timp ce fiecare pas făcut către pace umple omenirea cu o nouă speranță și un nou entuziasm. Trebuie să ne îndepărtăm de războiul fără sfârșit și să ajungem la încheierea războiului. Acest lucru este esențial pentru bunăstarea omenirii. Am discutat în mod constant problema Ucrainei. După cum știți, India susține toate eforturile pentru pace și va continua să le susțină. O soluționare pașnică a tuturor problemelor cât mai curând posibil este dorința omenirii, iar acesta este mesajul Indiei. Țara lui Gandhi și țara lui Buddha împărtășesc un singur mesaj: calea păcii", a transmis Modi, față în față cu Putin.

"Ne îndreptăm în această direcţie", a răspuns Vladimir Putin.

Ca urmare a războiului, India a devenit principalul importator de petrol rusesc, iar comerțul bilateral a crescut cu 2,6% în primul semestru al acestui an.

Se așteaptă ca cei doi lideri să se întâlnească din nou la summitul grupului BRICS, care va avea loc la New Delhi peste două săptămâni, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Un summit Putin-Trump-Xi ar putea avea loc în noiembrie
 

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional