DCNews Stiri VIDEO „Prostia e mare! Foarte mare”. Ministrul Culturii Andras Demeter, derapaj la protestul actorilor de la Teatrul Național care i-au cerut demisia

VIDEO „Prostia e mare! Foarte mare”. Ministrul Culturii Andras Demeter, derapaj la protestul actorilor de la Teatrul Național care i-au cerut demisia

Captură Facebook - Cultura la dubă

Ministrul UDMR Andras Demeter apare într-o înregistrare video, publicată pe o rețea socială, cum vorbește la adresa artiștilor care îi cereau demisia în cadrul unui protest public.

Reacția ministrului Culturii când protestatarii îi cer demisia

Andras Demeter arată cu degetul spre un actor din mulțime care îi strigă „Demisia”. Potrivit „Cultura de la dubă”, actorul este Ioan Andrei Ionescu, iar Andras Demeter este filmat când arată spre el și zice apoi că acesta ar trebui să-și dea demisia „din prostie”.

VIDEO

„Păi, prostia e mare! Foarte mare”

„Păi, prostia e mare! Foarte mare”, a menționat ministrul Andras Demeter. Ion Andrei Ionescu a replicat: „Adică, eu  să-mi dau demisia, că-i cer demisia? De ce? E dreptul meu să protestez, e dreptul meu să cer demisia unui ministru care face gafă după gafă”.

Protestul actorilor contra pontajului

Actorii Teatrului Național 'I.L. Caragiale' au desfășurat, marți, un protest în fața TNB contra aplicării programului Ministerului Culturii cu privire la realizarea unor rapoarte zilnice detaliate despre evidența timpului de muncă. La protest au luat parte și personalul ce deservește scena din toate sectoarele teatrului.

Ulterior, Ministrul Culturii a anunțat că retrage circulara privind normarea orelor de lucru în instituțiile publice de spectacol și va căuta alte soluții, deoarece problema rămâne, conform acestuia.

Vezi și - Tudor Chirilă, Maia Morgenstern, Oana Pellea, printre actorii care nu vor pontaj. Protest de amploare față de programul de lucru

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele