Aproximativ 90 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, după intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, 37 dintre acestea fiind transportate la spital.
86 de apeluri de urgență către Salvamont
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 86 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Municipiul Braşov (13), Suceava (12) şi Lupeni (7).
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 89 de persoane. Dintre acestea, 37 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. S-au primit şi 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane", se arată, luni, în postarea Salvamont România.