Legislația rutieră prevede că, în momentul în care un autobuz semnalizează intenția de a ieși dintr-o stație cu alveolă, șoferii care circulă pe prima bandă trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească și să-i dea prioritate, să reintre în trafic. În caz contrar, este neacordare de prioritate și se sancționează cu o amendă cuprinsă între 1.215 lei și 1.620 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Atenție! Legea nu spune nimic despre mijloacele de transport persoane private, ci se referă doar la regiile autonome de transport public ale primăriilor.
Titi Aur, atacat în trafic de un șofer supărat pe lege
În contextul acesta, instructorul de conducere defensivă a dezvăluit, în direct la DCNews, cum era să fie bătut, la el acasă, în orașul natal, după ce a acordat prioritate autobuzului.
”Acum două săptămâni, era să mănânc bătaie. Am luat foarte multe înjurături. Eram într-un orășel, în provincie, au trecut două mașini în fața mea care nu au acordat prioritate autobuzului - fiind două benzi pe sens plus alveola. Eu am oprit, banda din stânga era ocupată și cel din spatele meu, care oricum era foarte aproape de mine, când am oprit și am dat prioritate autobuzului, m-a claxonat, m-a depășit, a venit paralel cu mine, m-a înjurat, mi-a arătat degete, dacă opream, sigur mă lua la bătaie, pentru că l-am surprins că am oprit.
”Nesimțitul de mine a frânat”
După ce două mașini în fața mea nu au acordat prioritate, eu am oprit, pentru că autobuzul semnaliza și se încadra puțin ca să plece din alveolă. Deci am fost aproape să vin cu ochii umflați la emisiune. Foarte supărat a fost șoferul acela că nesimțitul de mine a frânat ca să iasă autobuzul din stație. Autobuzul are prioritate ca să intre pe banda 1. De acolo încolo trebuie să respecte regulile de circulație. Dacă nu-l lași să iasă din alveolă, îți ia permisul, pentru neacordare de prioritate” a spus Titi Aur, instructor de conducere defensivă, în cadrul emisiunii ”DC Conducem”, realizată de Florin Răvdan.