DCNews Stiri Taylor Swift și-a făcut dansatorii să plângă: Ce bonusuri le-a acordat angajaților săi

Taylor Swift și-a făcut dansatorii să plângă: Ce bonusuri le-a acordat angajaților săi

Cântăreața Taylor Swift. Sursa foto: Agerpres

Turneul Eras al cântăreței americane Taylor Swift nu ar fi fost un succes fără ajutorul echipei care a contribuit la întreg show-ul. Iar artista nu s-a uitat deloc la bani când le-a oferit tuturor angajaților săi bonusuri - unele generoase.

„Ziua bonusurilor este foarte importantă pentru mine, pentru că stabilește un precedent cu turneul Eras. Dacă turneul aduce mai mulți bani, oamenii care lucrează primesc mai mult - iar acești oameni muncesc foarte mult și sunt cei mai buni în ceea ce fac”, a spus Swift în al doilea episod din documentarul The End of an Era.

În decembrie 2024, s-a relatat că Taylor a acordat echipei sale bonusuri de 197 de milioane de dolari. 

De asemenea, Taylor a fost văzută scriind scrisori și sigilându-le cu ceară. „E distractiv să scrii notițe. E distractiv să te gândești la viețile fiecăruia la care se vor întoarce, la timpul liber pe care îl vor avea și la copiii pe care nu i-au văzut pentru că au fost plecați luni de zile, iar faptul că le-ai dat o valoare este cu adevărat - se simte ca în dimineața de Crăciun când în sfârșit poți să spui mulțumesc”, a spus ea.

Noul documentar Disney+ al lui Taylor Swift conduce spectatorii în culisele a ceea ce este necesar pentru a realiza un turneu gigantic.

Taylor Swift și-a făcut dansatorii să plângă

Într-una dintre scene, dansatorul Kameron Saunders citește scrisoarea adresată tuturor dansatorilor din fundal. „Draga mea Kam, am călătorit prin lume așa cum ne-am propus”, citește Saunders. „Am uimit mulțimile, dar ne-a fost și dor de familie. Întreaga mea recunoștință nu vine de la o bancă, dar iată (n.r. suma) de dolari ca să spun mulțumesc. Cu dragoste, Taylor”, potrivit stylecaster.

Unii dintre dansatorii care au ascultat mesajul au izbucnit în lacrimi. Dar cât le-a plătit Taylor Swift dansatorilor ei în bonusuri?

Deși nu a fost confirmat un număr exact, unii fani de pe X estimează că Taylor le-a dat dansatorilor 750.000 de dolari după etapa europeană. Dansatorii câștigau între 1.200 și 2.500 de dolari pe spectacol, ceea ce ar însemna un salariu total de 178.800 până la 372.500 de dolari pentru fiecare dansator.

Bonusuri mari acordate și celorlalți angajați

Tatăl dansatorului Kevin Scheitzbach a postat un videoclip despre cum acordarea de bonusuri dansatorilor profesioniști în turneu este adesea rară și că actul de generozitate al lui Taylor a depășit standardele industriei. „De partea lui Taylor, oamenii spun că nu există niciun miliardar etic, dar modul în care își tratează oamenii este excepțional”, a spus el.

Deși suma exactă pentru bonusurile echipei de producție nu a fost confirmată, asistentul de producție Max Holmes a spus: „O să leșin”. Pe de altă parte, în timpul etapei nord-americane a turneului Eras, șoferii ei de camion au primit bonusuri de 100.000 de dolari. Michael Scherkenbach, fondatorul și directorul executiv al companiei de transport rutier Shomotion, cu sediul în Denver, Colorado, a declarat pentru CNN: „Șoferii nu au vrut să fie prea nepoliticoși și să se uite la el. Dar unul s-a uitat și a crezut că scria 1.000 de dolari, un alt șofer a văzut că scria 10.000 de dolari, iar apoi al treilea a spus: Ei bine, asta trebuie să fie o glumă!”.

Citește și: Ultimul dialog al regizorului Rob Reiner, găsit mort alături de soția sa

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele