DCNews Stiri Superstiții, tradiții și obiceiuri străvechi de Crăciun. Ce să faci ca să ai noroc, prosperitate și sănătate tot anul care vine

Superstiții, tradiții și obiceiuri străvechi de Crăciun. Ce să faci ca să ai noroc, prosperitate și sănătate tot anul care vine

foto pexels/ Tradiții și superstiții de Crăciun

Unele obiceiuri aduc noroc, altele se spune că vin cu prosperitate, dar cei mai mulți își doresc sănătate. În orice caz, superstițiile de Crăciun sunt o parte a noastră, a moștenirii culturale. S-au transmis inițial prin viu grai, apoi scris și sunt purtate, indiferent de vremuri, de la om la om, în prezent și-n viitor, fără a nega trecutul. 

Vă facem o listă scurtă pentru belșug, sănătate și fericire. Iată ce aveți de făcut, conform credinței populare în seara de Ajun și ziua de Crăciun: 

  • se spune că dacă așezi o bancnotă sub fața de masă, în ziua de Crăciun, vei avea belșug și prosperitate tot anul. 
  • primul colindător care-ți calcă pragul să fie bărbat, aduce noroc. 
  • în ziua de Crăciun nu mătura, pentru că alungi norocul. 
  • pe masă, să ai o pâine întreagă în ziua de Crăciun, aduce belșug pentru anul care vine. 
  • să ai bani și-n buzunar, atrage prosperitatea. 
  • aprinde o lumânare - simbol divin care alungă spiritele rele, vei fi protejat de tot răul, tot anul.
  • pune-ți o dorință la miezul nopții, când, simbolic, începe un nou ciclu de viață. 
  • unii mănâncă usturoi în noaptea de Ajun, pentru a fi protejați de boli și a se feri de spiritele rele. 
  • spală-te: se spune că dacă faci baie în seara de Ajun, vei fi curat la suflet, nu doar la trup - în plus, simbolic, este purificare spirituală.
  • dacă ai copii, urcă-i pe scaun sau pe masă, să crească mari și puternici. 
  • pune mere roșii în brad, pentru sănătate
  • toți membrii familiei să stea împreună la masă. 
  • colindătorii aduc armonie în casă - gazdele trebuie să îi primească, în primul rând, cu inima deschisă. 
  • superstiția despre vreme spune că dacă de Crăciun ninge, urmează un an nou bogat. 
  • starea de spirit pe care o ai de Crăciun îți influențează starea de spirit din anul următor. 

Citește și: Mesaje și felicitări de Crăciun: Cele mai frumoase urări GALERIE 2025 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele