'Vrem ca şi fermierii români să ajungă la un nivel de subvenţie care să fie comparabil cu cel practicat în alte ţări europene. Toate statisticile indică o evoluţie remarcabilă în agricultură în ultimii ani, care fac din România un adevărat jucător pe piaţa agricolă. În momentul de faţă, 17% din bugetul subvenţiilor e luat de Franţa, iar noi luăm 4 sau 5%. Sunt alte ţări care nu au un profil agricol atât de marcant ca al nostru, cum e Germania, de exemplu, care şi ea încasează pe subvenţii sume mult mai mari decât ale noastre', a declarat Tăriceanu.
Preşedintele ALDE a ţinut să le transmită locuitorilor din Călăraşi, un judeţ cu o mare pondere agricolă, că ar trebui să se aştepte la faptul că anul acesta nu vor creşte subvenţiile în agricultură, din cauză că bugetul UE are o pondere mai mică pe politica agricolă.
'Pentru că suntem în Călăraşi, care are o pondere mare de agricultură, doresc să vă spun că sunt foarte îngrijorat că în viitorul buget al UE ponderea cheltuielilor pe politica agricolă comună scade de la 37%, la 29%. Lucrul acesta pune în pericol creşterea subvenţiilor pentru agricultorii români. Noi suntem încă mult sub nivelul mediu al subvenţiilor în UE', a completat Tăriceanu.
Vezi și Dragnea anunţă creşterea de subvenţii şi reducerea de TVA pentru legumicultori