Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o reacție la cald față de declarațiile premierului desemnat Siegfried Mureșan în ceea ce privește finanțarea campaniei sale de către Gheorghe Ștefan, în 2014.
Siegfried Mureșan, premier desemnat, a candidat, în 2014, la alegerile europarlamentare, pe lista Partidului Mișcarea Populară (PMP), în locul Elenei Băsescu, respectiv al doilea pe listă- un loc eligibil. Gheorghe Ștefan, zic ”Pinalti”, l-a finanțat, cu intenția inițială de a o finanța pe Elena Băsescu, care a renunțat la candidatură în favoarea acestuia. Se știau din Parlamentul European, unde Siegfried Mureșan i-a făcut acomodarea mai ușoară, după cum a dezvăluit Elena Udrea. Fostul primar Gheorghe Ștefan a declarat că abia după ce a dat banii la partid a aflat de decizia înlocuirii fiicei președintelui. A dat bani ”din sacoșă”, direct la casieria partidului, a spus el, mai recent, la Realitatea Plus.
”Nu știu cum au finanțat ei campania”
Într-un interviu pentru G4Media, Siegfried Mureșan a fost întrebat dacă știa cu ce bani i-a fost finanțată campania: ”Răspuns categoric: nu. Nu știam atunci, nu știu nici acum dacă și cum au finanțat ei campania Partidului Mișcarea Populară, în anul 2014”.
”Nu am avut niciodată în viața mea nicio discuție cu domnul Pinalti, nu am solicitat niciodată nimănui, în nici una din cele trei campanii electorale în care am candidat, finanțare pentru campania mea electorală și nici nu am primit, nici solicitând, nici nesolicitând, din partea nimănui, o finanțare pentru campania mea electorală” a adăugat el.
”Poate știe Eugen Tomac”
”Dar nu l-ați întrebat niciodată pe domnul Eugen Tomac de unde au venit banii pentru acea campanie electorală din 2014?” a ridicat problema jurnalistul.
”Nu l-am întrebat, aveți dreptate, domnul Eugen Tomac era președintele PMP în 2014, când am candidat la alegerile europarlamentare, poate știe domnia sa, dar dumnealui și cu mine- și sunt convins că poate confirma- nu am discutat nici măcar o singură dată despre finanțarea campaniei electorale din 2014” a răspuns Siegfried Mureșan.
DCNews a transmis și o solicitare către Eugen Tomac în vederea obținerii unei clarificări și a unei reacții, în acest sens.
Bogdan Chirieac: Chiar nu se poate descrie în cuvinte o astfel de declarație
Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o reacție la cald față de declarația mai sus invocată a lui Siegfried Mureșan, la Realitatea Plus, unde a spus: ”Josnic personaj Siegfried Mureșan! Josnic, efectiv! Acest ins reprezintă România. Bine, am văzut cum o reprezintă, este anti-România în Parlamentul European. Dar omul acesta vrea să fie primul ministru al țării? El nu știe că te costă bani campania electorală? Felul în care încearcă să-l incrimineze pe colegul său din Parlamentul European, Eugen Tomac, este dezgustător, înspăimântător. Probabil că n-o să-l mai voteze nici colegii din PNL. Chiar nu se poate descrie în cuvinte o astfel de declarație. Dezgustător și necredibil. Chiar nu știai că te costă bani campania? Hai să fim serioși”.