Premierul italian Matteo Renzi a demisionat după înfrângerea umilitoare de duminică. Referendumul pe care l-a susținut pentru reforma Senatului a fost respins de italieni cu o majoritate covârșitoare de 60%.
Renzi a încercat să demisioneze și luni, dar președintele Sergio Mattarella l-a convins să îți amâne decizia până în momentul în care Senatul Italiei aprobă bugetul pe 2017. Matteo Renzi a dat curs astfel solicitării preşedintelui. "Fac acest lucru dintr-un simţ al responsabilităţii şi pentru a se evita o stare de provizorat", a transmis Matteo Renzi.
Bugetul Italiei a fost aprobat azi, iar Matteo Renzi și-a prezentat imediat demisia.
După anunțarea demisiei, președintele Sergio Mattarella va începe mâine negocierile pentru formarea unui nou guvern la Roma, scrie ABC News.