DCNews Economie Rectificarea bugetară: De unde s-au tăiat bani

Rectificarea bugetară: De unde s-au tăiat bani

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @notwaew

Rectificarea bugetară adoptată de Guvern aduce nu doar suplimentări pentru unele ministere, ci și reduceri semnificative pentru altele. Cele mai mari tăieri de fonduri vizează proiectele finanțate din bani europeni și PNRR, acolo unde ritmul de implementare este mai lent.

Cea mai mare diminuare o înregistrează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care pierde 3,24 miliarde de lei, în special din economii la proiecte cu fonduri externe nerambursabile, PNRR și Fondul de Modernizare.

Urmează Ministerul Sănătății, cu o reducere de 2,66 miliarde de lei, din cauza întârzierilor la proiectele finanțate din fonduri europene și din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va avea un buget mai mic cu 1,85 miliarde de lei, economiile fiind operate la bunuri, subvenții și proiecte cu finanțare europeană.

De asemenea, Ministerul Finanțelor pierde 668 milioane de lei, în special prin tăieri la cheltuieli de personal și transferuri, în timp ce Ministerul Afacerilor Interne rămâne cu 164,8 milioane de lei mai puțin, după ajustări la proiectele cu fonduri europene.

Administrația Prezidențială pierde 17,5 milioane de lei, CCR - 8 milioane

În plus, și Ministerul Afacerilor Externe pierde 48,5 milioane de lei, în principal din proiecte finanțate prin fonduri externe.

Reduceri se înregistrează și la Secretariatul General al Guvernului (–138 milioane lei) și la Serviciul de Telecomunicații Speciale (–127,6 milioane lei), în ambele cazuri fiind vorba de economii la proiecte finanțate din fonduri externe și cheltuieli curente.

Rectificarea afectează și instituții de rang înalt: Administrația Prezidențială pierde 17,5 milioane de lei, Senatul 15,5 milioane, iar Camera Deputaților 8,5 milioane. De asemenea, bugetele Înaltei Curți de Casație și Justiție (–44,7 milioane lei), Curții Constituționale (–8,7 milioane lei), Curții de Conturi (–23,9 milioane lei) și Consiliului Concurenței (–7,5 milioane lei) sunt diminuate.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele