Debitele râurilor din județul Alba sunt în scădere din cauza secetei, însă Mureșul face excepție și are un debit peste normal pentru această perioadă, ca efect al ploilor torențiale din Apuseni. Autoritățile spun că situația este monitorizată atent, inclusiv în cazul barajelor.
Debitele râurilor din judeţul Alba sunt mai scăzute în această perioadă, cu excepţia Mureşului, care ca urmare a ploilor torenţiale de săptămâna trecută din Apuseni are debitul mai mare decât cel normal pentru această perioadă, potrivit informaţiilor prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, de directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba, Valentin Dican, scrie Agerpres.
"Cât despre situaţia hidrologică şi efectele secetei asupra judeţului, ţin să menţionez că ne confruntăm cu o diminuare semnificativă a debitelor pe aproape toate cursurile de apă din judeţ. Din punct de vedere hidrologic, observăm o reducere treptată a scurgerii de suprafaţă a debitelor râurilor", a spus directorul SGA Alba.
CITEȘTE ȘI - Sfârșit tragic pentru doi copii de 10 și 11 ani, înecați în râul Mureș
Mureșul are un debit peste normal după ploile din Apuseni
Valentin Dican a precizat că în judeţ sunt mai multe bazine hidrologice importante, iar situaţia trebuie analizată distinct, pe fiecare bazin.
Astfel, a arătat directorul SGA Alba, pe Mureş, principalul curs de apă din judeţ, se înregistra marţi un debit peste normal.
"Debitul înregistrat astăzi pe râul Mureş la Alba Iulia este de 28 mc/s. Normalul este mai mic. Este de 18,2 mc/s. Dar acesta (un debit mai mare - n.r.) este efectul ploilor de vineri de la Arieşeni. Posibil ca de mâine să fie un pic mai mic", a explicat Dican.
El a adăugat că debitul de 28 mc/s reprezintă 41% din debitul mediu multianual.
Ce înseamnă, de fapt, un debit scăzut
La staţiile Câmpeni, debitul pe Arieş era marţi de 5 mc/s, ceea ce înseamnă 74% din media debitului multianual, iar pe Târnave, la Mihalţ, de 5,22 mc/s, reprezentând 28% din media debitulului multianual.
"Aceste valori reprezintă datele înregistrate astăzi la staţiile hidrometrice şi trebuie interpretate în contextul evoluţiei hidrologice pentru această perioadă. Ce înseamnă concret un debit scăzut? Atunci când spunem că un râu are un debit scăzut nu înseamnă automat că acel râu a secat. Înseamnă că resursa de apă disponibilă în albie este mai mică decât este normal", a specificat reprezentantul SGA Alba.
Situația barajelor din județul Alba
În ceea ce priveşte acumularea de la Mihoieşti, singurul baraj aflat în gestiunea SGA Alba, de lângă Câmpeni, Valentin Dican a declarat că, într-adevăr, acesta s-a apropiat de nivelul minim de exploatare, dar că au fost luate măsuri preventive pentru a nu fi probleme. "Ne-am asigurat în primă fază, pentru că nu a fost de alertat, ca debitul care iese din baraj să fie egal cu cel care intră în baraj", a menţionat directorul SGA Alba.
În privinţa barajelor de pe Valea Sebeşului, care sunt administrate de către Hidroelectrica, Valentin Dican a spus că a fost informat că barajul de la Oaşa are un coeficient de umplere de 81%, cel de la Tău de 49%, cel de la Obreji de Căpâlna de 69%, iar cel de la Petreşti, de 88%.
Debitul scăzut pe Dunăre a determinat închiderea Unității 2 la Cernavodă
Centrala nucleară de la Cernavodă va intra în următoarele două zile în procedură de oprire, în condiţiile scăderii nivelului şi debitului Dunării, iar oprirea ar putea dura cel puţin două săptămâni, a declarat, marţi, Sorin Rândaşu, director general adjunct al Administraţiei Naţionale "Apele Române".
"Nivelele pe zonă au scăzut semnificativ, au scăzut cu încă şase centimetri în ultimele ore. Nu există aport din amonte. 1.370 mc/s este atins astăzi, la intrarea în ţară. Nu am mai întâlnit valori atât de reduse ale debitelor. Asta înseamnă că centrala nucleară va intra în următoarele două zile în procedură de oprire", a declarat Sorin Rândaşu, la Digi24.
Potrivit acestuia, în următoarele zile sunt estimate valori de circa 1.600 de mc/s în zona braţului Bala, ceea ce înseamnă că la Cernavodă vor ajunge debite sub 300 mc/s.
"Ieri (luni, n.r.), colegii mei au măsurat chiar acolo, în zona bifurcaţiei, către Canalul Dunăre-Marea Neagră şi centrală, şi debitul era în jurul valorii de 335 de mc/s. Deci, în zilele următoare vom atinge valori de 280 mc/s, dar numai o parte din acest debit trece spre centrală, iar dacă valoarea este sub 45 de mc/s, practic centrala nu mai poate funcţiona. Acesta este motivul pentru care centrala intră în procedură de oprire, conform informaţiilor pe care le deţinem în acest moment", a adăugat directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale "Apele Române".