DCNews Stiri PSD pleacă cu tot cu secretari de stat. Grindeanu: Nicușor Dan, „în limitele Constituției”, nu are treabă cu serviciile

PSD pleacă cu tot cu secretari de stat. Grindeanu: Nicușor Dan, „în limitele Constituției”, nu are treabă cu serviciile

Foto: Agerpres

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a spus, duminică seara, la Antena 3 CNN, ce se va întâmpla cu secretarii de stat ai PSD dacă formațiunea politică se retrage de la guvernare.

„Dacă decideți să nu mai faceți parte din coaliție, ce faceți cu secretarii de stat? Îi lăsați?“, a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu.

„În momentul în care PSD pleacă de la guvernare, pleacă împreună cu toate structurile. Nu e semi-plecat“, a precizat Sorin Grindeanu, adăugând că dacă „se rupe coaliția și protocolul“, pleacă „fără niciun fel de problemă“ de la conducerea Camerei Deputaților.

CITEȘTE ȘI                 -               Grindeanu, replică pentru Fritz: De ce nu a votat propunerea USR pentru Avocatul Poporului

Sorin Grindeanu, laude pentru Nicușor Dan

Președintele PSD a fost întrebat de Răzvan Dumitrescu și de percepția pe care o are față de Nicușor Dan.

„Cum l-ați simțit pe președintele României“, a insistat Răzvan Dumitrescu.

„N-am simțit să depășească limitele date de Constituție până în acest moment, ceea ce e un lucru bun. A mers în limitele constituționale, ceea ce e lăudabil. A avut predecesori care nu au respectat“, a punctat Sorin Grindeanu.

Spre deosebire de Ilie Bolojan, „Nicușor Dan e un om care și-a înțeles poziția politică“, a spus Sorin Grindeanu.

„Asta îi deosebește. Nicușor Dan și-a intrat în rolul de mediator, de a încerca să înțeleagă și să fie al tuturor românilor, pe când primul-ministru nu a depășit poziția de președinte PNL cu susținere USR. El nu a realizat că este și premierul PSD“, a mai adăugat liderul PSD.

CITEȘTE ȘI                -              Băluţă: Susţin îndepărtarea sistemului care generează ură şi polarizare în societatea românească. PSD va spune mâine stop

Întrebat dacă poziția președintelui are legătură și cu o posibilă înțelegere privind șefii serviciilor secrete care nu au fost încă numiți, Grindeanu a replicat: „Nu cred!“

„Aș specula să spun că da sau nu, dar nu cred că se amestecă lucrurile. Nu aș vedea de ce s-ar amesteca aceste lucruri“, a mai zis Sorin Grindeanu.

El a mai adăugat că, „din punct de vedere constituțional, trebuie să ai o majoritate ca să treacă“ în Parlament propunerile președintelui pentru șefia serviciilor secrete.

CITEȘTE ȘI                  -                 Ce se întâmplă cu prefecții și secretarii de stat PSD, dacă miniștrii social-democrați se retrag din Guvern. Răspunsul lui Ilie Bolojan

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele