"Siguranța locurilor de muncă pentru cei care lucrează în HoReCa poate fi o certitudine prin măsurile propuse:
Acordarea contravalorii unui salariu minim brut către angajații HORECA care nu-și pot desfășura activitatea pe perioada rectricțiilor, sub condiția ca angajatorul să mențină locurile de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea restricțiilor;
Acordarea unui stimul de reinserție de 60% din valoarea salariului minim brut, pe perioada restricțiilor parțiale, pentru angajații din HORECA aflați la muncă, sub condiția menținerii contractelor de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea totală a restricțiilor;
O schemă de ajutor prin care se subvenționează pe perioada stării de urgență / alertă și pentru unitățile a căror activitate a fost suspendată / închisă o cotă parte de 40% din diferența calculată între cifra de afaceri din anul trecut și cifra de afaceri din 2020, cu condiția menținerii activității și a locurilor de muncă;
Scutirea de impozit pe clădiri și terenuri, pe perioada existenței stării de urgență / de alertă și a închiderii unităților din Horeca (decizia va fi luată în funcție de situația la nivel local)", transmite senatorul PSD Radu Oprea.