Pe lângă susţinătorii mişcării Greva femeilor poloneze (OSK), la marşul de duminică au participat şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, care au protestat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Manifestanţii au mărşăluit prin centrul capitalei purtând măşti, pancarte antiguvernamentale, steaguri poloneze, ale Uniunii Europene şi în culorile curcubeului. Avansul protestatarilor a fost blocat în mai multe rânduri de dispozitive de poliţie.
Poliţia din Polonia a fost criticată de manifestanţi şi opoziţie pentru exces de forţă în cursul altor recente proteste, menţionează dpa.
Demonstraţia de duminică a coincis cu împlinirea a 39 de ani de la introducerea legii marţiale în Polonia, la 13 decembrie 1981, iar organizatorii protestului au comparat acţiunile poliţiei cu cele de represiune ordonate de regimul comunist în timpul legii marţiale.
Partidul de guvernământ "PiS (Lege şi Justiţie) duce un război cu întreaga lume: cu tinerii, cu profesorii, cu medicii, cu antreprenorii, cu angajaţii din sectorul public, cu Europa. Fără a introduce starea de urgenţă, au introdus practic legea marţială", au scris organizatorii în social media, înaintea marşului, potrivit Agerpres.
DCNews
›
Stiri
›
Protest în culorile curcubeului. Decizia care a scos mii de oameni pe străzile Varșoviei - video
Protest în culorile curcubeului. Decizia care a scos mii de oameni pe străzile Varșoviei - video
De Andrei Itu
Publicat pe 13 dec 2020, 19:53
-
-
-
-
-
- Trump spune că iranienii i-au promis că nu vor dezvolta arme nucleare31.05.2026, 09:44
-
- Ce înseamnă Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh31.05.2026, 08:01
-
-
-
- Marele eșec scos la iveală de drona din Galați privind Rusia și România30.05.2026, 20:38
-
-
-
-
- Accident grav pe DN1. Un minor se află în stop cardio-respirator30.05.2026, 17:33
-
-
-
-
-
- Incendiu puternic la o hală de depozitare a cerealelor din Satu Mare30.05.2026, 13:33
-
-
-
-
- ANM a emis Cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a țării30.05.2026, 11:01
-
-
-
-
-
- Transalpina s-a redeschis, între Rânca și Curpăt30.05.2026, 08:41
-
-
- BANCUL ZILEI: Relațiile din cuplu30.05.2026, 06:00
- Tradiții de Moșii de vară 2026. Ce se dă de pomană în Sâmbăta morților29.05.2026, 23:59
- O şoferiţă de 17 ani a ajuns cu o maşină de tip B1 în albia unui pârâu29.05.2026, 23:38
-
-
- Răspunsul Rusiei la închiderea Consulatului de la Constanța29.05.2026, 22:06
-
-
- NATO confirmă că drona prăbuşită la Galaţi era rusească29.05.2026, 20:50
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Angajații din vămi protestează pentru a doua zi consecutiv / video29.05.2026, 15:32
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Rata șomajului crește în România! Datele INS29.05.2026, 10:38
-
-
-
-
-
-
-
- ASE București intră în elita mondială a școlilor de business29.05.2026, 08:46
-
-
- Daniela Zeca-Buzura este invitata săptămânii la „De Ce Citim” / VIDEO29.05.2026, 08:15
- Vremea până la 1 iulie. ANM, estimări meteo pentru prima lună de vară29.05.2026, 08:09
- MAE a informat NATO după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galaţi29.05.2026, 07:36
-
-
-