Armata aerului americană a anunţat vineri că a primit noul avion prezidenţial Air Force One, donat de Qatar, şi a dezvăluit primele imagini ale acestui Boeing 747 larg modificat care a suscitat discuţii de ordin etic şi de securitate, potrivit AFP și Agerpres.
"Proaspăt vopsit în noile culori roşu, alb şi albastru şi dotat cu cele mai recente modificări aduse de guvern, avionul a intrat în serviciu" pentru preşedinte, au anunţat Forţele aeriene ale SUA într-un comunicat, în timp ce jurnalişti care îl însoţeau pe Donald Trump au publicat, de asemenea, imagini cu avionul într-un hangar al unei baze aeriene din apropierea Washingtonului.
NEW AIR FORCE ONE! ✈️???????? pic.twitter.com/8DcY6ZErsy
— The White House (@WhiteHouse) June 19, 2026