DCNews Stiri Internațional Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, recunoaște că e dictator

Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, recunoaște că e dictator

Foto: Agerpres

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, ce conduce această țară cu mână de fier din anul 1994, a recunoscut joi că folosește metode autoritare și dictatoriale, dar s-a scuzat afirmând că nu poate proceda altfel, relatează agenția EFE.

Lukașenco spune că „n-a putut proceda altfel”

„Nu am dorit să guvernez în mod autoritar, dictatorial. Dar până acum nu am putut proceda altfel”, a spus el, potrivit canalului de Telegram al serviciului de presă al președinției belaruse.

Considerat mult timp ultimul dictator al Europei, Lukașenko nu a ezitat să folosească forța pentru a înăbuși manifestațiile opoziției sprijinite de Occident, care a contestat realegerea sa în urma scrutinului prezidențial din august 2020.

Lukașenko a scos în afara legii toate partidele și mișcările de opoziție, iar numărul deținuților politici este în prezent de circa 1.300, potrivit activiștilor, dar unii au dintre aceștia au fost grațiați. Mulți dintre liderii opozanți s-au autoexilat, la fel și sute de activiști și participanți la protestele din august 2020.

Aliat al președintelui rus Vladimir Putin, căruia i-a permis în 2022 să folosească teritoriul belarus pentru lansarea invaziei asupra Ucrainei, Lukașenko a fost reales în ianuarie anul acesta cu peste 86% din voturi pentru al șaptelea mandat prezidențial consecutiv.

Totuși, Lukașenko a inițiat în ultimele luni un proces de normalizare a relațiilor cu SUA și a avut inclusiv o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, înaintea summitului dintre acesta și Putin desfășurat pe 15 august în Alaska, potrivit Agerpres.

Citește și: Rușii au atacat clădirea delegației europene din Ucraina. Reacții de la vârful Uniunii Europene

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele