Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi ar putea avea probleme cu somnul acum, după ce s-a mutat în reşedinţa oficială asociată biroului său. Motivul? Există zvonuri potrivit cărora fantomele soldaţilor din secolul trecut bântuie locuința, transmite marţi AFP.
Prima femeie care conduce guvernul Japoniei s-a mutat luni, la mai bine de două luni de la preluarea mandatului, în reşedinţa din piatră şi cărămidă de lângă birourile sale din centrul oraşului Tokyo, Sori Kotei.
Până acum, ea locuise într-o locuinţă rezervată membrilor parlamentului, dar a fost criticată pentru că a întârziat 35 de minute pentru a ajunge la birou, după un cutremur puternic de la începutul lunii decembrie.
Sanae Takaichi, în vârstă de 64 de ani, a promis la preluarea mandatului că „va munci, munci şi munci”, iar ulterior a spus că este prea ocupată pentru a dormi mai mult de două până la patru ore pe noapte.
Reședință considerată bântuită
Inaugurată în 1929, noua sa reşedinţă - a cărei arhitectură este inspirată de fostul Hotel Imperial din Tokyo, proiectat de americanul Frank Lloyd Wright şi acum demolat - ar putea să o ţină însă trează toată noaptea pentru că are o reputaţie sinistră, popularizată de mass-media japoneză.
Locul a fost scena a două tentative de lovitură de stat în anii 1930, în timpul cărora mai mulţi oficiali de rang înalt, inclusiv un prim-ministru, au fost asasinaţi de tineri ofiţeri. De atunci, s-a relatat că fantomele celor implicaţi au fost văzute rătăcind pe coridoare.
Cu toate acestea, predecesorul lui Sanae Takaichi, Shigeru Ishiba, a locuit şi el în reşedinţă, care a fost renovată în 2005, şi a declarat că nu se teme deloc de fantome. Înaintea lui, prim-ministrul Fumio Kishida declarase că nu a văzut nicio fantomă şi că a dormit profund acolo.
În schimb, foştii prim-miniştri Shinzo Abe (mentorul lui Takaichi) şi Yoshihide Suga au preferat amândoi să locuiască în alte reşedinţe, condiţii în care orice potenţiale fantome au trebuit să aştepte nouă ani, până în 2021, pentru a avea din nou pe cine să bântuie, scrie Agerpres.
Citește și: Noua prim-ministră japoneză, Sanae Takaichi, vrea o întâlnire istorică cu liderul nord-coreean Kim Jong Un