Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5% în al patrulea trimestru din 2025, faţă de trimestrul precedent, în timp ce numărul mediu de pensionari a crescut la 4,927 milioane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, pensia medie lunară (luând în calcul sumele brute plătite de casele de pensii pentru toate categoriile de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.) a fost de 2.957 de lei. Indicele pensiei medii reale calculat, ca raport între indicele pensiei nominale nete şi indicele preţurilor de consum, a fost de 97,8%.
Conform statisticii oficiale, numărul mediu de pensionari, de 4,927 milioane de persoane, este în creştere cu 6.000 faţă de al treilea trimestru al anului trecut. Dintre aceştia, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,578 milioane, în creştere cu 9.000 faţă de trimestrul precedent.
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,5% şi, respectiv, cu 0,1%.
Comparativ cu trimestrul 4 al anului precedent (2024), numărul mediu de pensionari a crescut cu 3.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a urcat cu 17.000 de persoane.
În acelaşi timp, pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut, comparativ cu acelaşi trimestru din 2024, cu 2%, respectiv cu 0,8%.
INS menţionează că pensionarii de asigurări sociale de stat deţin ponderea majoritară (92,9%) în numărul total de pensionari de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent (80,5%), urmaţi de beneficiarii pensiilor de urmaş cu o pondere de 9,6% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,2%.
În schimb, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate, cu o pondere de sub 0,05%,şi pensionarii cu pensii anticipate parţial, a căror pondere a fost de 1,7%.
Pensionarii de asigurări sociale cu pensii pentru limită de vârstă (1,786 milioane bărbaţi şi 2,178 milioane femei) sunt în număr majoritar pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1,434 milioane bărbaţi (80,3% din totalul bărbaţilor pensionari pentru limită de vârstă), respectiv 1,745 milioane femei (80,1% din totalul femeilor pensionare pentru limită de vârstă).
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.
În schimb, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative
Pensia medie brută de asigurări sociale de stat a fost de 2.818 lei, iar pensia medie nominală netă a fost 2.698 lei. Pensia medie nominală netă pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 57,8% din câştigul salarial mediu net (60,2% în trimestrul precedent).
În schimb, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.340 de lei (2.230 lei în judeţul Botoşani, 2.270 lei în judeţul Vrancea şi 2.279 lei în judeţul Giurgiu faţă de 3.570 lei în municipiul Bucureşti, 3.503 lei în judeţul Hunedoara şi 3.327 lei în judeţul Braşov).
INS mai arată că pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaţilor în cazul principalelor categorii de pensii, chiar şi pentru acele categorii pentru care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor. În cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 61,7% din cea a bărbaţilor. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat la pensiile pentru limită de vârstă cu stagiu incomplet de cotizare, unde pensia medie a femeilor a fost de 47,7% din cea a bărbaţilor, iar cele mai apropiate valori la pensia anticipată (3.326 lei pentru femei, faţă de 3.738 lei pentru bărbaţi).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale, în trimestrul al patrulea din 2025, a fost de 886.600 persoane, din care: 839.700 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, echivalentul a 18,3% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat; 43.200 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, echivalentul a 36,6% din totalul pensionarilor agricultori; 3.700 persoane din sistemul militar, echivalentul a 1,7% din totalul pensionarilor militari, conform Agerpres.