DCNews Stiri Patriarhul Daniel la sfințirea Catedralei din Madrid. Lăcașul, descris ca „poartă a cerului” pentru românii din diaspora

Patriarhul Daniel la sfințirea Catedralei din Madrid. Lăcașul, descris ca „poartă a cerului” pentru românii din diaspora

Foto: Agerpres

În mesajul său, Patriarhul Daniel a amintit importanța deciziei din 2007, când a fost înființată Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid.

„Această zi de bucurie sfântă este rodul unui drum lung şi stăruitor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, conştient de responsabilitatea pastorală faţă de cei peste 800.000 de creştini ortodocşi din România şi din Republica Moldova, stabiliţi în Spania şi Portugalia, a înfiinţat, prin hotărârea sa din 22 octombrie 2007, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, cu sediul la Madrid.

Această decizie a venit că răspuns la dorinţa clericilor şi credincioşilor ortodocşi români care doreau să aibă un ierarh al lor, o episcopie ortodoxă română şi o voce recunoscută în faţa autorităţilor iberice. (...) Catedrala episcopală care se sfinţeşte astăzi este o sinteză de suflet românesc şi de frumuseţe universală.

Modelată după chipul Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş, al Mănăstirii Cozia şi al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, ea poartă în arhitectura şi ornamentaţia să filonul spiritualităţii brâncoveneşti - acea spiritualitate care a unit, în chip minunat, credinţa ortodoxă cu bogăţia formelor artistice ale Europei", a transmis Patriarhul Daniel.

CITEȘTE ȘI: Moment istoric la Patriarhie și Catedrala Națională. Ce se va mai întâmpla abia peste 73 de ani

Catedrala, descrisă ca centru de viață spirituală pentru diaspora

Patriarhul a subliniat rolul catedralei în viața comunităților românești din Spania și Portugalia. El spune că prezența unei astfel de biserici într-o capitală europeană reprezintă un câștig spiritual important.

În viziunea sa, un astfel de lăcaș nu reprezintă „un lux spiritual”, e o necesitate pastoral-misionară.

„Ea este locul unde copiii emigranţilor primesc Botezul, unde tinerii se căsătoresc şi pun temelia noii familii în lumina prezenţei lui Hristos, unde bătrânii aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru o viaţă trăită în credinţă şi în muncă cinstită, unde cei trecuţi în veşnicie sunt însoţiţi cu rugăciune şi lacrimi spre odihna veşnică.

Catedrala este, totodată, factor de unitate în credinţă şi neam pentru toţi creştinii ortodocşi români din Spania şi Portugalia, un reper spiritual şi cultural care va dăinui în timp, mărturisind generaţiilor viitoare că înaintaşii lor au preţuit, mai presus de orice comoditate, prezenţa şi lucrarea sfântă a lui Dumnezeu în viaţa lor”, a precizat Patriarhul Daniel.

VEZI ȘI: Patriarhul Daniel le transmite credincioșilor că postul este o școală de înfrânare duhovnicească

Mulțumiri pentru ctitori, donatori și oficiali implicați

În mesajul transmis, Patriarhul Daniel a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în ridicarea catedralei, de la ierarhi la ctitori și donatori.

„Adresăm cuvinte de înaltă preţuire Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, pentru bogata activitate pastoral - misionară şi administrativă şi pentru râvna cu care a adus la bun sfârşit realizarea acestui sfânt lăcăş.

Mulţumim tuturor ctitorilor şi donatorilor care au contribuit la ridicarea acestei case a lui Dumnezeu. Amintim cu deosebită preţuire ostenelile Preacucernicului Părinte Prof. Dr. Teofil Moldovan, păstorul care a purtat ani îndelungaţi pe umerii săi grija pastorală a credincioşilor români din Peninsula Iberică şi a făcut toate demersurile pentru obţinerea terenului pe care este construită Catedrala episcopală”, se arată în mesajul Patriarhului Daniel, potrivit Agerpres.

Patriarhul a transmis mulțumiri și Guvernului României, prin instituțiile care au sprijinit financiar proiectul.

CITEȘTE ȘI: Bogdan Chirieac: Catedrala Naţională arată ce putem face cu credință în Dumnezeu. Patriarhul Daniel a învins ura și piedicile

Îndemn către credincioși: catedrala, spațiu de rugăciune și unitate

În finalul mesajului, Patriarhul i-a îndemnat pe credincioși să considere catedrala un loc esențial în viața lor spirituală și să rămână uniți în jurul Bisericii.

„Iubiţi credincioşi ortodocşi, vă îndemnăm să iubiţi această Catedrală că pe o comoară spirituală nepreţuită. Să veniţi în această Catedrală nu doar în zilele de sărbătoare, ci ori de câte ori simţiţi că sufletul dumneavoastră are nevoie de pace, lumină şi întărire!

Rămâneţi uniţi în jurul Sfântului Altar, în dragoste frăţească unii faţă de alţii, în comuniune cu Episcopia Ortodoxă Română şi cu Biserica-Mamă din România! Nu uitaţi că a fi român înseamnă şi a fi creştin, iar a fi creştin înseamnă a purta în inimă, oriunde ai fi în lume, pe Hristos Cel răstignit şi înviat”, a mai spus Patriarhul BOR.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele