"Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) face apel către toți proprietarii de locuințe din județele Suceava și Neamț, afectați de inundațiile din ultimele zile, să notifice cât mai curând daunele suferite. Potrivit datelor actuale, localitățile afectate din aceste județe înregistrează rate de acoperire cu asigurare de peste 20%, ceea ce înseamnă că un număr important de familii pot beneficia de protecție financiară, în baza poliței obligatorii PAD. Reiterăm faptul că PAID este pregătit financiar și operațional să despăgubească rapid proprietarii asigurați.
'Suntem alături de comunitățile din Suceava și Neamț și le asigurăm că suntem pregătiți pentru a despăgubi, așa cum o facem mereu în astfel de situații. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță PAD și au fost afectați de aceste evenimente să anunțe daunele imediat, astfel încât procesul de despăgubire să poată începe fără întârziere. Suntem aici să sprijinim comunitățile afectate și rămânem un partener de încredere atât pentru asigurații noștri, cât și pentru autoritățile locale', a declarat Nicoleta Radu, Director General PAID.
Cum se poate face notificarea (anunțarea) daunelor
Reamintim că notificarea (anunțarea) daunelor se poate face:
Direct pe site-ul PAID, prin butonul albastru din colțul dreapta sus: www.paidromania.ro
Accesând direct linkul: https://www.paidromania.ro/notify/flow/
Telefonic, la numărul scurt 021 9930
Sau contactând asigurătorul prin care ați încheiat polița PAD.
Polița PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă poate ajunge la 100.000 lei pentru locuințele din materiale rezistente, respectiv 50.000 lei pentru cele din paiantă sau chirpici.
PAID are la dispoziție fonduri proprii suficiente, completate de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est - în valoare de 1,4 miliarde de euro - pentru a garanta plățile tuturor despăgubirilor necesare.
Despre PAID
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: Cutremur, Inundații, Alunecări de teren", se arată în comunicatul PAID.