DCNews Stiri Social O minoră de 13 ani şi-a înjunghiat tatăl, după ce bărbatul i-a înjunghiat mama

O minoră de 13 ani şi-a înjunghiat tatăl, după ce bărbatul i-a înjunghiat mama

Un adolescent a înjunghiat un bărbat. Foto cu rol ilustrativ: Freepik

O minoră de 13 ani şi-a înjunghiat tatăl, după ce acesta a înjunghiat-o pe mama sa.

O minoră de 13 ani, din satul Bulgăruş, şi-a înjunghiat tatăl, joi, după ce acesta a înjunghiat-o pe mama fetei, ambii părinţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

Pe numele bărbatului de 41 de ani, fusese emis, la data de 30 iulie, un ordin de protecţie provizoriu, ulterior instanţa de judecată dispunând emiterea unui ordin de protecţie, valabil până în iulie 2027.

Bărbatul nu era supus monitorizării electronice, potrivit Poliţiei.

Poliţia oraşului Sânnicolau Mare a fost sesizată, joi, despre un conflict familial produs în localitatea Bulgăruş, în urma căruia o femeie ar fi fost înjunghiată de către soţul său, iar fiica acestora, în vârstă de 13 ani, ar fi intervenit, înjunghiindu-şi tatăl.

Femeia şi bărbatul au fost transportaţi la spital

În urma incidentului, femeia şi bărbatul au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ultima verificare privind respectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie de către bărbat a fost efectuată joi dimineaţă de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sânnicolau Mare, a menţionat IPJ Timiş.

De asemenea, poliţiştii au luat legătura cu femeia, care a precizat că, până la momentul verificării, nu ar mai fi fost contactată de către bărbat şi nu ar fi întâmpinat alte probleme în acest sens.

În cauză se efectuează verificări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, conform Agerpres.

Crimă înfiorătoare la Cluj: Și-a atacat fosta iubită și pe sora ei și le-a omorât mama. Tânărul i-a așteptat pe polițiști râzând

Cazurile de violență domestică și femicid, în ciuda ordinelor de restricție, au devenit mult mai dese în ultimii ani. O femeie dintr-o comună din județul Cluj a fost omorâtă de fostul partener al fiicei sale, în ciuda faptului că pe numele agresorului era emis un ordin de protecție.

Fosta iubită, în vârstă de 18 ani, a fost atacată prima de agresor, iar mama și sora ei au intervenit cu scopul de a o apăra. Ambele femei au fost grav rănite, dar mama a murit. După comiterea faptei, suspectul a fugit de la locul faptei.

Agresorul, perceput ca o persoană violentă în localitatea natală

Agresorul are 24 de ani și este cunoscut de localnici ca fiind o persoană violentă. El ar fi cauzat teamă în comuna Luna, aflată la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca.

„Era un copil agresiv. Pe faţa lui se vedea blând, dar numai el ştia ce face. A făcut aseară live şi se lăuda, lasă că vedem ce se întâmplă dimineaţă. Pe ea, aseară. Peste tot a ameninţat”, a declarat un tânăr, conform observatornews.ro. 

Avea ordin de protecție emis pe numele său

Chiar dacă avea emis un ordin de protecție și îi era interzis să se apropie de victimă, agresorul a încălcat măsurile impuse de instanță.

„Pe numele agresorului figura emis un ordin de protecție de către Judecătoria Luduș, la data de 14 mai, prin care avea obligația de a păstra o distanță minimă de 15 metri față de locuința victimei”, a declarat Iulian Timşa, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Totodată, bărbatul se afla la domiciliul său atunci când polițiștii au venit să îl ridice. Conform martorilor, el părea calm și susținea că nu s-a întâmplat nimic.

„El era acasă. Încă râdea. Zicea că nu s-a întâmplat nimic”, a zis un vecin.

Agresorul riscă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare

Agresorul este acuzat de omor și riscă pedeapsa maximă prevăzută de lege, respectiv 25 de ani de închisoare.

Conducerea Poliției Române a dispus verificări la secțiile care ar fi trebuit să le protejeze pe adolescenta de 18 ani, pe mama și pe sora acesteia.

O femeie din Roman a fost înjunghiată de fostul soț la o zi după expirarea ordinului de protecție

Chiar dacă ordinul de protecție poate îndepărta un abuzator, odată ce a expirat nimeni nu mai garantează siguranța victimelor. O femeie de 30 de ani din Roman a fost atacată cu un cuţit de fostul soţ, miercuri după-amiază, în timp ce se afla într-un autoturism staţionat pe o stradă din oraş, cazul fiind preluat de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care efectuează cercetări pentru tentativă de omor calificat, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Potrivit sursei citate, femeia a sunat la 112, în jurul orei 16:37, anunţând că a fost atacată de fostul soţ la o zi după expriarea ordinului de protecție.

Din primele cercetări efectuat a reieşit că femeia se afla într-un autoturism staţionat pe strada Mihai Viteazu din Roman, când fostul soţ, un bărbat de 34 de ani din aceeaşi localitate, ar fi spart geamul lateral al maşinii şi ar fi lovit-o de mai multe ori cu un cuţit.

În timpul incidentului a intervenit un bărbat, iar femeia a reuşit să plece cu autoturismul de la faţa locului şi să apeleze numărul de urgenţă 112.

"Poliţişti a fost identificat cuţitul folosit în comiterea faptei, pe care agresorul l-ar fi aruncat în curtea unui cimitir"

"La faţa locului a fost direcţionată o patrulă de ordine publică, din cadrul Poliţiei municipiului Roman, care a depistat şi imobilizat bărbatul de 34 de ani. Totodată, în urma verificărilor desfăşurate de poliţişti a fost identificat cuţitul folosit în comiterea faptei, pe care agresorul l-ar fi aruncat în curtea unui cimitir", se arată în informarea IPJ Neamţ.

Conform sursei citate, femeia ar fi deţinut ordin de protecţie faţă de fostul soţ, pentru o perioadă de şase luni, începând cu data de 31 decembrie 2025, însă efectele acestuia ar fi încetat la data de 30 iunie 2026.

Poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu.

Având în vedere că una dintre leziunile suferite de victimă i-ar fi pus viaţa în pericol, cercetările au fost preluate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: O tânără de 18 ani a fost agresată în casă de trei bărbați mascați care au dat buzna în toiul nopții

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social