DCNews Politica Noii miniştri au depus jurământul de învestitură în funcţii

Noii miniştri au depus jurământul de învestitură în funcţii

Iohannis

Este vorba despre Ecaterina Andronescu - ministru al Educaţiei; Gabriel Leş - ministru al Apărării Naţionale; Marius Budăi - ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale; Niculae Bădălău - ministru al Economiei; Daniel Breaz - ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale; Alexandru Petrescu - ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Constantin-Bogdan Matei - ministru al Tineretului şi Sportului. 

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Viorica Dăncilă, membri ai Cabinetului - Viorel Ştefan, Teodor Meleşcanu, Rovana Plumb, Natalia Intotero, Eugen Teodorovici, Ştefan Oprea -, precum şi consilierii prezidenţiali Ion Oprişor şi Cosmin Marinescu şi consilierul de stat Ligia Deca. După ceremonie, preşedintele Klaus Iohannis le-a urat succes noilor miniştri. 

Decretul de numire în funcţie a noilor miniştri a fost publicat marţi în Monitorul Oficial. 

Totodată, a fost publicată şi revocarea din funcţie a miniştrilor remaniaţi: 

* Lia Olguţa Vasilescu - de la Ministerul Muncii 

* Dănuţ Andruşcă - de la Ministerul Economiei 

* George Ivaşcu - de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale 

* Petru Bogdan Cojocaru - de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale 

* Ioana Bran - de la Ministerul Tineretului şi Sportului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a luat act şi de demisia lui Mihai Fifor de la Ministerul Apărării. Şeful statului nu a semnat însă numirea în funcţie pentru Ilan Laufer - la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi pentru Lia Olguţa Vasilescu - la Ministerul Transporturilor. Pe de altă parte, Iohannis nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu - vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Lucian Şova - ministru al Transporturilor. 

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele