ARETEX atrage atenția că propunerile analizate la Convenția de la Basel ar putea introduce restricții suplimentare pentru textilele cu fibre sintetice, care reprezintă circa două treimi din hainele de pe piață.
Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX) avertizează că modificările discutate la nivel internațional privind statutul și circulația transfrontalieră a textilelor uzate ar putea afecta activitățile de reutilizare și reciclare dacă hainele care conțin fibre sintetice vor fi încadrate într-o categorie mai restrictivă de deșeuri. Într-un document de poziție transmis Ministerului Mediului (https://aretex.ro/stiri/), organizația solicită ca România să susțină o abordare care combate poluarea, dar care protejează în același timp economia circulară și valorificarea resurselor textile.
Poziția ARETEX vine în contextul reuniunii Open-Ended Working Group a Convenției de la Basel[1], care va avea loc la Geneva în perioada 23-26 iunie 2026 și unde statele participante vor analiza propuneri privind clasificarea și transferul internațional al textilelor uzate.
Potrivit ARETEX, unele dintre propunerile aflate în discuție urmăresc introducerea unor restricții suplimentare pentru textilele care conțin fibre sintetice, pe fondul preocupărilor privind poluarea cu microplastice. Asociația atrage însă atenția că majoritatea hainelor aflate astăzi pe piață conțin poliester sau alte fibre sintetice, iar multe dintre acestea pot fi reutilizate sau reciclate. Din acest motiv, criteriul principal de clasificare ar trebui să fie potențialul de reutilizare al unui produs și nu exclusiv compoziția sa materială.
„Obiectivul comun trebuie să fie reducerea poluării, dar nu putem combate o problemă reală prin măsuri care afectează întregul ecosistem al economiei circulare. O haină care poate fi reutilizată nu trebuie tratată automat ca un deșeu problematic doar pentru că include fibre sintetice. Reutilizarea reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de economisire a resurselor și de reducere a impactului asupra mediului”, declară Zoltán Gündisch, președintele ARETEX.
Datele industriei arată că aproximativ 60-70% dintre textilele existente conțin fibre sintetice. În același timp, între 60% și 70% dintre textilele colectate separat în Europa pot fi reutilizate. Potrivit ARETEX, dacă simpla compoziție materială devine principalul criteriu de clasificare, milioane de articole vestimentare care pot fi încă purtate sau valorificate riscă să fie tratate administrativ într-un mod similar deșeurilor problematice. În consecință, costurile și birocrația asociate reutilizării și reciclării ar putea crește semnificativ, iar o parte dintre fluxurile economiei circulare ar putea deveni neviabile.
[1] Convenția de la Basel este principalul tratat internațional care reglementează circulația transfrontalieră a deșeurilor și stabilește regulile după care acestea pot fi exportate, importate și gestionate la nivel global.
Restricțiile riscă să favorizeze fast fashion-ul
ARETEX atrage atenția că barierele în calea circulației globale a textilelor second-hand avantajează în cele din urmă moda rapidă și ultra-rapidă. Ca efect contrar celui urmărit, consumatorii din întreaga lume se vor îndrepta către haine noi ieftine și de calitate slabă, în mare parte sintetice, în timp ce materialele reciclate pentru îmbrăcăminte sustenabilă devin tot mai rare și mai scumpe.
Investițiile în infrastructura de gestionare a deșeurilor și în capacitățile de reciclare e cea mai eficientă soluție pentru a împiedica deșeurile textile să ajungă necontrolat în natură. Problemele de poluare trebuie abordate prin măsuri țintite împotriva operatorilor neconformi și prin creșterea standardelor de trasabilitate și control, nu prin blocarea fluxurilor legitime de reutilizare.
Totodată, ARETEX solicită ca efectele noului Regulament european privind transferurile de deșeuri, care va intra în aplicare din mai 2027 și introduce controale și audituri stricte pentru exporturile de textile, să fie evaluate înainte de adoptarea unor noi obligații la nivel internațional.
„Europa a adoptat deja unele dintre cele mai stricte reguli privind transferul deșeurilor. Este important să evaluăm impactul acestor măsuri înainte de a introduce noi restricții. Avem nevoie de trasabilitate, standarde clare și controale eficiente, nu de bariere care pot reduce reutilizarea și reciclarea”, adaugă Zoltán Gündisch.
ARETEX susține dezvoltarea unor standarde internaționale care să diferențieze clar textilele destinate reutilizării de cele destinate reciclării sau eliminării, precum și promovarea bunelor practici, a trasabilității textilelor și a controalelor eficiente.
______________
Despre ARETEX
Asociația Română pentru Reutilizarea și Reciclarea Textilelor (ARETEX) reunește peste 10 companii active în domeniul economiei circulare, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 50 de milioane de euro și peste 1.000 de locuri de muncă verzi create. ARETEX are ca misiune facilitarea tranziției industriei textile din România către un model circular, prin promovarea reutilizării și reciclării textilelor și prin consolidarea dialogului dintre companii, autorități și publicul larg. La nivel european, ARETEX este activ implicată în consultările legislative și în evaluările de impact derulate împreună cu EURIC Textiles – ramura pentru textile a Confederației Europene a Industriilor de Reciclare.
Mai multe informații: www.aretex.ro