Vedeta americană, premiată cu Oscar pentru evoluţiile sale din filmele 'Boys Don't Cry' şi 'Million Dollar Baby', o va interpreta pe Emma Green, o astronaută americană care trebuie să îşi părăsească soţul şi fiica adolescentă pentru a comanda un echipaj internaţional ce va pleca într-o periculoasă misiune către planeta Marte.
Serialul se inspiră dintr-un articol publicat în revista Esquire de Chris Jones, în 2014. Hilary Swank va fi şi producător executiv al noului serial Netflix. În februarie, Netflix a achiziţionat drepturile de difuzare în America de Nord a noului film cu Hilary Swank, 'I Am Mother', prezentat la Festivalul Sundance. Acel thriller SF, ce spune povestea unei adolescente crescute de un robot, va fi lansat pe platforma Netflix în luna iunie. Reprezentanţii Netflix nu au anunţat deocamdată data de lansare a noului serial 'Away'.