DCNews Stiri Internațional Anexarea unei părți din Cisiordania, pe agenda lui Netanyahu. Răspuns la recunoașterea statului palestinian

Anexarea unei părți din Cisiordania, pe agenda lui Netanyahu. Răspuns la recunoașterea statului palestinian

Foto: Agerpres

Israel ia în calcul anexarea unor părți din Cisiordania ocupată ca represalii la un val așteptat de recunoașteri ale statului palestinian de către țările occidentale luna aceasta, au declarat doi oficiali israelieni.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, urmează să convoace joi o ședință cu principalii miniștri ai cabinetului pentru a discuta răspunsul Israelului, au spus oficialii. Întâlnirea, care fusese programată inițial pentru marți, va fi a doua de acest fel într-o săptămână și este de așteptat să includă pe ministrul Afacerilor Strategice - Ron Dermer, ministrul de Externe - Gideon Sa’ar și ministrul de Finanțe - Bezalel Smotrich.

Franța, Australia, Canada, Portugalia, Marea Britanie și alte state occidentale au anunțat că intenționează să recunoască statul palestinian la Adunarea Generală a ONU din această lună, alăturându-se celor peste 140 de țări care au făcut deja acest lucru.

Belgia condamnă „ambițiile expansioniste” ale Israelului 

 

Invocând „ambițiile expansioniste” ale Israelului și „programul de colonizare”, vicepremierul Belgiei, Maxime Prévot, a anunțat luni seară că și țara sa va recunoaște statul palestinian la Adunarea Generală, afirmând că Bruxelles-ul are „datoria de a preveni orice risc de genocid”. Recunoașterea formală, a spus el, va veni printr-un decret regal după ce toți ostaticii israelieni ținuți în Gaza vor fi eliberați. Prévot a anunțat, de asemenea, 12 seturi de sancțiuni împotriva Israelului, inclusiv o interdicție privind importurile din coloniile israeliene din Cisiordania.

Netanyahu a avut o primă discuție săptămâna trecută privind anexarea unor părți din Cisiordania, dar cabinetul de securitate nu a dezbătut încă în detaliu chestiunea și nu s-a luat nicio decizie, au precizat oficialii pentru CNN sub protecția anonimatului.

SUA ar ști despre planul lui Netanyahu

 

Israel a cucerit Cisiordania de la Iordania în războiul din 1967 și a început să construiască așezări evreiești acolo, în ciuda dreptului internațional. Palestinienii revendică Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza pentru un viitor stat, poziție susținută de cea mai mare parte a comunității internaționale. Oficialii israelieni au declarat că Netanyahu analizează mai multe scenarii de anexare, de la preluarea limitată a câtorva colonii evreiești până la o abordare mai amplă, care ar include anexarea Zonei C – 60% din teritoriu. Acordurile de la Oslo din anii 1990 au împărțit Cisiordania în zonele A, B și C, iar Zona C se află integral sub control administrativ și securitar israelian.

Potrivit unui oficial israelian, ministrul de Externe Gideon Sa’ar l-a informat pe secretarul de stat american Marco Rubio despre planurile de anexare, în cadrul unei întâlniri săptămâna trecută. Totuși, alte surse israeliene au precizat pentru CNN că SUA nu au dat undă verde.

Întrebat despre aceste planuri, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat luni pentru sursa citată că agenția nu dezvăluie detalii din discuțiile interinstituționale sau diplomatice.

Doi dintre oficiali au spus că una dintre opțiunile principale luate în calcul este anexarea Văii Iordanului – o fâșie de pământ pe marginea estică a Cisiordaniei, de-a lungul râului Iordan. Oficialii au afirmat că există un consens public israelian mai larg pentru această variantă, adăugând că Israelului i-ar fi mai ușor să o prezinte comunității internaționale – și mai ales Washingtonului – ca necesitate de securitate.

Unii miniștri israelieni și-ar dori și mai mult

 

Totuși, aliații politici de extremă dreapta ai lui Netanyahu, miniștrii Bezalel Smotrich și Itamar Ben Gvir, precum și liderii coloniștilor, se opun ideii de anexare parțială a unor fâșii sau blocuri de așezări și cer o abordare maximalistă – aplicarea suveranității israeliene pe tot teritoriul nepopulat de palestinieni. O astfel de mișcare ar permite Israelului să încercuiască centrele populației palestiniene, subminând și mai mult viabilitatea unui stat palestinian contigu.

Aplicarea suveranității pe teritorii locuite de palestinieni ar putea obliga Israelul să acorde cetățenie sau rezidență celor aproximativ 3 milioane de palestinieni din Cisiordania.

Anexarea oricărei părți din Cisiordania ocupată ar încălca multiple rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ar provoca un val de reacții diplomatice dure.

Coloniile israeliene din Cisiordania, considerate ilegale conform dreptului internațional

 

Coloniile israeliene din Cisiordania sunt considerate ilegale conform dreptului internațional. ONU a reafirmat acest statut în 2016 prin Rezoluția 2334 a Consiliului de Securitate, care a declarat că așezările evreiești din teritoriile ocupate sunt o „încălcare flagrantă” a dreptului internațional și „nu au nicio valabilitate juridică”.

Omer Rahamim, directorul Consiliului Yesha – organizația umbrelă a coloniilor evreiești din Cisiordania – a declarat pentru CNN că aplicarea suveranității ar trebui să fie „o mișcare preventivă înainte de recunoașterea statului palestinian de către Franța. Prin aplicarea suveranității, vom împiedica înființarea unui stat palestinian, pentru că nu se poate crea un stat pe teritoriul suveran al altei țări”.

Rahamim a adăugat că liderii coloniștilor cer măsuri ample de anexare, nu doar în blocurile de colonii sau Valea Iordanului: „Pentru că aplicarea suveranității doar asupra câtorva blocuri înseamnă că restul zonei ar deveni un stat terorist – o altă Gaza în inima țării. Și ne opunem vehement acestui lucru”.

Israelul și-a dorit anexarea Cisiordaniei și în 2020

 

Potrivit unui oficial israelian, având în vedere presiunea politică și internațională așteptată, Netanyahu ia în calcul un plan etapizat și gradual de anexare, care ar începe cu anumite teritorii, deschizând calea pentru o suveranitate mai largă. Oficialul a spus că un plan gradual ar permite Israelului să dea înapoi de la o anexare totală în schimbul unei normalizări cu Arabia Saudită.

Ultima dată când Israelul a analizat serios anexarea Cisiordaniei a fost în 2020, dar Netanyahu a renunțat la planuri în cadrul Acordurilor Abraham, prin care Israelul a normalizat relațiile cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Maroc. Arabia Saudită a afirmat că nu va exista nicio normalizare până când Israelul nu va accepta o cale clară către crearea unui stat palestinian.

Alte măsuri punitive pe care le-ar lua în calcul Israelul

 

Pe lângă anexare, Israelul ia în calcul și alte măsuri punitive ca răspuns la demersurile pentru recunoașterea statului palestinian, inclusiv sancționarea Autorității Palestiniene – care administrează părți din Cisiordania conform acordurilor de pace – sau evacuarea satului palestinian Khan al-Ahmar.

Reamintim că vineri SUA au anunțat că au decis să refuze vizele oficialilor Autorității Palestiniene care urmau să participe la Adunarea Generală a ONU din această lună, unde președintele francez Emmanuel Macron intenționează să anunțe recunoașterea statului palestinian, devenind primul membru permanent al Consiliului de Securitate ONU care face acest lucru.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele