Arctica se transformă într-o regiune de luptă geopolitică, iar tensiunile cresc nu doar între Rusia şi Occident, ci şi în cadrul coaliţiei occidentale, a declarat Vladislav Maslenikov, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene al Ministerului rus de Externe.
Rusia acuză Occidentul de escaladarea tensiunilor în Arctica
Confruntarea militar-politică în Arctica escaladează din vina ţărilor occidentale, care sporesc amploarea şi intensitatea exerciţiilor militare în regiune şi folosesc sancţiuni unilaterale, a mai spus el.
Rusia ia măsuri, inclusiv militar-tehnice, pentru a-şi asigura securitatea şi interesele în Arctica, care nu sunt îndreptate împotriva altor state şi respectă pe deplin dreptul internaţional, a subliniat Maslenikov.