La începutul lunii ianuarie, Marian Godină anunțase că pagina sa de Facebook va fi preluată de soția sa. De atunci, cea care a scris postările pe pagina polițistului a fost Georgiana Godină, iar mulți s-au întrebat unde ar fi putut dispărea așa brusc Marian Godină, fără a explica și care este motivul. Misterul este în sfârșit deslușit.
Chiar soția lui Godină a anunțat astăzi printr-o nouă postare că polițistul intră în competiția Survivor România 2026.
VEZI ȘI: Marian Godină și-a încetat concediul pentru creșterea copilului: "Plec din țară"
Soția lui Marian Godină: Gata, aşteptarea a luat sfârşit!
"Gata, aşteptarea a luat sfârşit! Marian intră în competiția Survivor România 2026. Pentru o perioadă o să-l vedeți într-un context complet diferit de cel cu care v-a obișnuit: fără uniformă, fără tastatură, fără confort.
Sperăm să fiți și voi alături de Marian în fiecare vineri de la 20:30 și sâmbăta şi duminica de la 20:00, pe Antena 1", a scris aceasta pe pagina de Facebook a lui Marian Godină.