DCNews Stiri Internațional Mere transportate cu telecabina, printr-un proiect finanțat cu fonduri UE

Mere transportate cu telecabina, printr-un proiect finanțat cu fonduri UE

Sursa foto: Pixabay

Fermierii de mere din nordul Italiei își pot duce acum recolta din livezi direct în depozitele subterane, folosind un sistem de telecabină construit special pentru transportul fructelor, transmite Reuters.

Linia de telecabină din Val di Non, în munții Dolomiți, acoperă o distanță de 1,3 km și o diferență de nivel de 90 de metri.

Reduce semnificativ numărul curselor de camioane

Potrivit reprezentanților consorțiului local de producători de mere Melinda, noul sistem va reduce anual cu aproximativ 5.000 numărul curselor de camioane. Telecabina are o capacitate de transport de 460 de containere pe oră, fiecare container cântărind 300 kg.

 

Proiectul a fost realizat de compania italiană de specialitate Leitner, împreună cu muncitori locali, 40% din finanțare provenind din fondurile de redresare post-COVID ale Uniunii Europene.

Președintele Melinda, Ernesto Seppi, a numit telecabina „un motiv de mândrie” și a subliniat că face parte dintr-o strategie mai amplă de sustenabilitate, care include utilizarea energiei regenerabile, irigarea prin picurare pentru economisirea apei și depozitarea naturală la rece.

Citește și: Elon Musk lansează o companie cu un nume ales în glumă, însă vrea să concureze real cu un gigant

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele