DCNews › Economie › Mai multă țuică în gospodărie, taxe zero: deputații ridică limita de la 50 la 200 de litri, în numele tradiției

Mai multă țuică în gospodărie, taxe zero: deputații ridică limita de la 50 la 200 de litri, în numele tradiției

foto pexels

Țuica de casă ar putea beneficia din nou de facilități fiscale, după ce deputații au decis să reintroducă prevederile favorabile producătorilor casnici. Măsura este justificată prin susținerea tradițiilor românești, a producției locale și a punctelor gastronomice din mediul rural.

Comisia pentru politică economică și Comisia pentru buget, finanțe din Camera Deputaților au adoptat marți, cu majoritate de voturi, un raport comun prin care propun menținerea scutirii de accize pentru băuturile alcoolice tradiționale destinate consumului propriu, în limita a 200 de litri anual per gospodărie. Decizia deputaților vine în cadrul procedurii de reexaminare a proiectului de lege pentru modificarea Codului fiscal (PL-x 355/2025/2026), solicitată inițial de Președintele României în luna iunie. Deși Senatul admisese cererea președintelui și eliminase aceste facilități fiscale în ședința din 2 septembrie, comisiile Camerei Deputaților au decis să reintroducă amendamentul favorabil producătorilor casnici.

"Propunerea încurajează obținerea unor produse tradiționale"

"Propunerea încurajează obținerea unor produse tradiționale în condiții stabilite prin norme legale, garantând o calitate superioară și un proces tehnologic de natură să păstreze proprietățile produsului obținut. În acest sens sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 368/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor tradiționale românești.

În anul 2023, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 412/2023 pentru înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale. Acestea au fost definite ca unități de valorificare a producției primare locale, situate în localități rurale, unde se prepară și se servesc produse alimentare după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan", se arată în document.

"Oportunitatea de promovare, prezentare și degustare"

"Propunerea deschide oportunitatea de promovare, prezentare și degustare a acestor produse tradiționale, fără comercializarea acestora. Cantitatea propusă a fi exceptată nu are niciun impact efectiv asupra veniturilor la bugetul de stat, întrucât este vorba despre un volum foarte mic, iar numărul gospodăriilor din mediul rural este de la an la an tot mai redus.

De asemenea, băuturile alcoolice tradiționale sunt utilizate în diverse evenimente tradiționale de familie, astfel încât propunerea înlătură confuzia care ar putea apărea în legătură cu folosirea acestor produse în cadrul unor astfel de manifestări. Modificarea propusă nu aduce atingere prevederilor europene, întrucât nu vizează nicio activitate de comerț", se mai arată în același document.

Conform raportului înaintat Biroului Permanent, deputații își motivează decizia prin necesitatea de a sprijini punctele gastronomice locale (reglementate prin Legea 412/2023) și de a încuraja obținerea unor produse tradiționale românești de calitate superioară, fără caracter comercial. 

Proiectul de lege urmează să meargă în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.

Reamintim că reglementarea anterioară din Codul fiscal permitea o reducere de 50% a accizei (sau scutire în anumite condiții de procesare) pentru o cantitate de maximum 50 de litri de produs final (băuturi spirtoase/țuică/rachiuri) pe an, pentru consumul propriu al unei persoane fizice și al familiei acesteia. 

Limita standard protejată legal pentru producția casnică era de 50 de litri pe an. Peste această cantitate, taxarea devenea mai mare sau intra în zona comercială.

Comentarii (2)

Andrei   •   07 Octombrie 2026   •   14:06

Care draq de gospodarie bea anual 200 de litri de tuica? Vine undeva la 550 ml pe zi. In fiecare zi!
A naibii traditii mai avem si noi! Avem cu ce ne mandri!

Miller   •   07 Octombrie 2026   •   13:35

Un exemplu de măgărie românească.

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie