DCNews Stiri Locuitorii din Greenfield, între minciunile politicienilor și presiunile ONG-urilor de mediu

Locuitorii din Greenfield, între minciunile politicienilor și presiunile ONG-urilor de mediu

Nou drum de acces în ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa. IMPACT a obținut autorizația de construcție

Aproximativ 7.000 de rezidenți din cartierul Greenfield întâmpină noi probleme legate de accesul în cartier. Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită ministrului Mediului oprirea traficului în Pădurea Băneasa, după ce a fost deschisă o nouă cale de acces printr-un contract dintre Federația Greenfield și Romsilva.

De mai bine de cinci ani, locuitorii din Greenfield sunt mințiți de politicieni în campaniile electorale în legătură cu rezolvarea situației drumului de acces către cartier. După cum vom arăta în rândurile de mai jos, după ce au fost aleși în funcție, aceștia au evitat să caute modalități de rezolvare concretă a situației, cel mai probabil și din considerente ideologice.

Istoricul Greenfield:

 

Totul a început în anul 2021, când Romsilva a închis pentru prima dată drumul forestier de acces în cartier, Vadul Moldovei. La scurt timp, Nicușor Dan, primar general al Capitalei la acea vreme, a solicitat scoaterea temporară din fondul forestier a căii de acces, astfel încât oamenii din Greenfield să poată circula către case. 

A urmat o serie de proteste ale locuitorilor din cartier, iar în 2023, primarul Bucureștiului a precizat că nu are nimic împotriva unei soluții provizorii, dacă aceasta respectă cadrul legal. Fostul edil general, ajuns acum președintele, a dat vina pe dezvoltatorul imobiliar, care ar fi construit cartierul fără a asigura căi de acces. Responsabilitatea pentru asigurarea căilor de acces către zonele rezidențiale revine autorităților locale, care au și dat autorizație de construire.

La acea vreme au existat reacții din spațiul public față de declarațiile lui Nicușor Dan. Una dintre ele, a lui Alexandru Pânișoară, o puteți citi AICI.

Clotilde Armand, contradicții

Ținând cont de faptul că Greenfield se află în Sectorul 1 al Capitalei și că la acea vreme primar de sector era Clotilde Armand, aceasta a fost taxată de locuitorii din Greenfield, care au protestat în fața primăriei după ce drumul a fost blocat de Romsilva. Imagini video de la proteste puteți vedea AICI.

În campania electorală din 2020, Clotilde Armand promisese rezolvarea situației căii de acces pentru locuitorii din Greenfield, care au și votat-o, prin preluarea de către primăria de sector a drumului. Însă după ce a ajuns primar, Clotilde Armand nu a semnat documentul prin care accesul către Greenfield ar fi fost preluat de Sectorul 1 al Capitalei.

O parte a opiniei publice a susținut la acea vreme că Nicușor Dan și Clotilde Armand ar fi fost de acord tacit să nu rezolve problema Greenfield, spre nemulțumirea locuitorilor.

De asemenea, PNL o acuza pe primărița Clotilde Armand că ar fi putut soluționa, printr-o simplă cerere și o plată de 80 000 de lei către Romsilva, deschiderea drumului prin Pădurea Băneasa. Atunci, PNL Sector 1 era în opoziție cu primarul, pe care îl susținuse la alegerile din 2020, dar în același timp se pregătea și pentru alegerile locale din 2024. 

Candidatul PNL la Sectorul 1, care a și câștigat alegerile anul trecut, George Tuță, a emis de asemenea numeroase declarații legate de deschiderea drumului prin Pădurea Băneasa, mizând astfel pe votul celor câteva mii de locuitori din Greenfield. 

Nou drum de acces spre Greenfield, deschis în 2025. ONG-urile de mediu continuă presiunile

Începând cu anul 2024, Federația Greenfield a negociat cu Romsilva  deschiderea unui drum privat prin pădure, cu taxă și barieră, în timp ce ONG-urile au reacționat împotriva deciziei printr-o opoziție publică intensă. Drumul a fost deschis în acest an și leagă zona Consolight de Aleea Padina, în spatele Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

La 13 august 2025, Tribunalul București a respins cererea ONG-urilor de suspendare a contractului dintre Federația Greenfield și Romsilva, considerând-o inadmisibilă. Astfel, accesul privat pe drumul forestier a fost deblocat, iar ONG-urile au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată de 7.000 lei.

Locuitorii din Greenfield, în fața unei noi probleme

În septembrie 2025, Asociația Împreună pentru Centura Verde cere ministrei USR de la Mediu, Diana Buzoianu, să „respecte legea“ și să oprească traficul auto prin Pădurea Băneasa. 

„Platforma consideră că Diana Buzoianu, împreună cu instituțiile aflate în subordinea sa, Garda Forestieră și Romsilva, au obligația de a gestiona Pădurea Băneasa, componentă a Centurii Verzi București-Ilfov, într-un mod care servește interesul public.

Deschiderea discreționară, realizată recent, a unui drum aflat în fondul forestier pentru traficul auto înseamnă, de fapt, transferarea unor costuri aferente dezvoltării cartierului Greenfield de la operatorul privat în contul fiecărui cetățean al Bucureștiului.

În același timp, această măsură alterează experiența recreativă, duce la fragmentarea pădurii, afectează integritatea habitatelor naturale și instituie un precedent periculos, susceptibil de a fi invocat și replicat la nivel național.

Nevoia locuitorilor din Greenfield de a avea acces decent la cartierul lor este una legitimă și ea trebuie acoperită prin îndeplinirea obligațiilor legale ale dezvoltatorului imobiliar în legătură cu realizarea de căi corespunzătoare de acces în cartier, nu prin încălcarea prevederilor Codului Silvic, care nu permite deschiderea pentru circulația auto a acestui drum“, scriu ONG-iștii de la Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Solicitarea ONG-urilor de mediu a venit ca urmare a faptului că vineri, 5 septembrie 2025, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a organizat o dezbatere publică privind iniţiativa de declarare a Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor reafirmă prin această iniţiativă angajamentul ferm pentru protejarea resurselor naturale şi consolidarea dialogului cu societatea civilă, ca parte a responsabilităţii sale de a asigura un mediu sănătos şi echilibrat pentru generaţiile viitoare“, se menţionează într-un comunicat de presă.

Paradoxul cu susținerea pentru transformarea Pădurii Băneasa în arie protejată

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, este unul dintre susținătorii proiectului de transformare a Pădurii Băneasa în arie naturală protejată. Ea a declarat de curând că presiunea imobiliară și lipsa spațiilor verzi fac necesară o decizie în vederea transformării în arie naturală protejată.

„Nu avem spaţii verzi suficiente în Bucureşti, iar betoanele deja ne sufocă. Sunt mulţi care văd acest plămân verde doar ca pe un teren numai bun de investit şi betonat, la momentul potrivit, când presiunea publică va scădea. Da, Pădurea Băneasa trebuie să fie toată trecută ca arie naturală protejată”, a afirmat Buzoianu.

Și fostul ministru, Mircea Fechet, a fost printre susținătorii transformării Pădurii Băneasa în arie naturală protejată.

Dar paradoxul e că susținerea pentru acest lucru și-a manifestat-o și Federația Greenfield, care susține protecția Pădurii Băneasa și recunoaște importanța acesteia în menținerea unui mediu sănătos. Cu toate acestea, Federația Greenfield a militat pentru drumul de acces prin pădure, care fragmentează habitatul natural, și a obținut realizarea acestuia prin contractul cu Romsilva.

Nu în ultimul rând, peste 40 de asociații de mediu au semnat o scrisoare deschisă în care solicită declararea Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele