Ahmed Jaber, un jurnalist român de origine palestiniană, a dezvăluit, marți, că Siria este singurul beneficiar al aducerii teroristului Omar Hayssam în România.
Ahmed Jaber a reiterat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Omar Hayssam nu a fost niciodată închis în Siria. Conform antena3.ro, el susține că întreaga operaţiune de aducere a teroristului în țara noastră a fost una dorită de regimul sirian, nu cerută de statul român.
Bâlbâiala autorităților, regizată
El consideră că bâlbâiala autorităţilor române cu privire la acest caz este una regizată, creată pentru a câştiga timp. "Sunt zgomote pentru a câştiga timp să pună ordine în anumite dosare în care este implicat Omar Hayssam", a conchis Ahmed Jaber.