Atacantul camerunez Jacques Zoua, internaţional al acestei ţări pentru care a jucat 23 de partide, este noul jucător al echipei Astra Giurgiu, el semnând vineri un contract valabil pentru următoarele 3 sezoane, scrie site-ul formaţiei giurgiuvene.
Zoua, 27 de ani, a jucat ultima oară la formaţia belgiană Beerschot Wilrijk. În Europa, el a mai trecut pe la FC Basel (Elveţia, cu care a luat 3 campionate şi o cupă), Hamburg şi FC Kaiserslautern (Germania) sau Ajaccio (Franţa), disputând şi câteva zeci de meciuri în Champions League şi Europa League.
Zoua a cucerit şi titlul de campion al Africii în 2017 cu naţionala Camerunului.
Aducerea lui Jacques Zoua este primul transfer în actualul mandat al antrenorului Gigi Mulţescu la Astra.