România are nevoie de implementarea de reforme „mai profunde“ în aria alocaţiilor sociale şi a personalului din sectorul public, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
El a arătat că, înainte de criza economică, planurile erau ca România să intre în ERM II (sistemul monetar european) în 2012 şi să adopte euro în 2015, iar în acest sens s-au făcut progrese în direcţia reducerii inflaţiei, în limitarea volatilităţii ratei de schimb, în reducerea ratelor dobânzii pe termen lung, dar recesiunea s-a reflectat în deficite bugetare mai mari.
„Dar ne-am obişnuit deja ca visul nostru european să treacă prin examene extrem de riguroase şi de dure. (...) Trebuie să înţelegem, aşadar, că Uniunea Europeană nu ne aşterne dinainte un covor din petale de trandafir. Drumul e greu, dar o altă şansă de a ieşi din actualele dificultăţi nu avem“, a continuat Isărescu.
În luna decembrie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a declarat pentru Financial Times că România va stabili în prima jumătate din 2011 dacă va menţine anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona euro.
Guvernul a stabilit că deficitul bugetar s-a situat la 6,6% din PIB anul trecut.