Ar fi foarte regretabil şi periculos pentru toată lumea dacă forţele SUA s-ar alătura agresiunii contra Iranului, a spus Araghchi în faţa presei la Istanbul, unde are loc o reuniune ministerială a celor 57 de ţări membre ale Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI).
Teheranul a ajuns din păcate la concluzia că Statele Unite ar fi implicate în atacurile israeliene lansate începând de săptămâna trecută contra Iranului, a adăugat ministrul de externe iranian.
Deşi Washingtonul a respins acuzaţiile, Abbas Araghchi susţine că Iranul a văzut numeroase indicii ale implicării SUA încă din 13 iunie, prima zi a atacurilor israeliene asupra teritoriului iranian.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că va decide în termen de două săptămâni dacă SUA vor interveni pentru a crea condiţiile necesare desfăşurării unor negocieri ulterioare.
Araghchi a reiterat la Istanbul că negocierile vor fi posibile numai dacă Israelul îşi opreşte atacurile.
Disputa militară între Israel şi Iran a intrat în a doua săptămână. Forţele israeliene au lovit ţinte strategice din interiorul Iranului, în timp ce Teheranul a răspuns cu atacuri cu rachete şi drone în special asupra oraşelor israeliene Tel Aviv şi Haifa.
La scurt timp după primul atac israelian, lansat pe 13 iunie, Iranul a respins acuzaţia conform căreia era pe punctul de a produce o armă nucleară, afirmând că programul său nuclear are exclusiv un caracter civil, scrie Agerpres.