DCNews Stiri Internațional Incendiu puternic în Grecia. Mii de persoane, nevoite să fugă din calea flăcărilor - FOTO/VIDEO

Incendiu puternic în Grecia. Mii de persoane, nevoite să fugă din calea flăcărilor - FOTO/VIDEO

Foto: IGSU

Modulul românesc de stingere a incendiilor, aflat în misiune în Republica Elenă, a fost alertat în această dimineață după izbucnirea unui incendiu de vegetație în zona Megara.

Intervenția are loc în sistem integrat, alături de pompierii eleni și colegii din Cehia, pentru a opri extinderea focului și a lichida focarele active.

Foto: IGSU

"În urmă cu puțin timp, modulul RO-GFFF-V, dislocat în Republica Elenă, a fost alertat în urma izbucnirii unui incendiu de vegetație în zona Megara (Attica de Vest).

La fața locului s-au deplasat peste 20 de militari români cu 7 mijloace tehnice de intervenție.

Foto: IGSU

Misiunea se desfășoară în sistem integrat, alături de pompierii eleni și de modulul din Cehia, cu scopul de a limita extinderea flăcărilor și de a lichida focarele. 

În prezent, forțele acționează în localitatea Koumintri pentru localizarea incendiului. Misiunea este în dinamică", transmite IGSU miercuri dimineața.

Foto: IGSU

Mii de persoane, nevoite să fugă din calea flăcărilor

Autorităţile elene au dispus evacuarea localităţii Kato Achaia din peninsula Peloponez, marţi seara, după izbucnirea unui incendiu forestier şi de vegetaţie, care a distrus deja numeroase case, transmite miercuri agenţia DPA.

Aproximativ 7.500 de persoane urmau să fie transportate cu autobuze spre sud, a relatat marţi cotidianul Kathimerini.

Kato Achaia se află la aproximativ 15 kilometri sud-vest de oraşul portuar Patras.

Au fost înfiinţate adăposturi de urgenţă în şcoli şi săli din oraş, potrivit relatărilor din media elene. Între timp, persoanele afectate au postat pe reţelele sociale înregistrări video în care se poate observa amploarea incendiului.

Incendii au izbucnit şi pe insula Zakynthos, unde flăcările ardeau pe un front de 20 de kilometri lungime, conform postului ERTNews. Potrivit pompierilor, în ultimele 48 de ore au izbucnit în total 152 de incendii la nivel naţional. Aproximativ 4.900 de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor, conform Kathimerini.

Până la lăsarea întunericului, au fost mobilizate de asemenea 62 de elicoptere şi avioane de stingere a incendiilor. Din cauza numeroaselor incendii, Grecia a solicitat deja patru avioane prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE.

Situaţia de pe insula Chios este, de asemenea, dramatică, locuitorii din satul Limnia, în vestul insulei, solicitând ajutor pe platforma X. "Suntem blocaţi în Limnia, trebuie să vină repede o ambarcaţiune; sunt aici copii şi bătrâni", a scris un utilizator.

Paza de Coastă a preluat aproximativ 60 de persoane din micul port al satului, în contextul în care fumul era deosebit de dens, a raportat ulterior postul de televiziune ERTnews, transmite Agerpres.

Ministerul Protecţiei Civile din Grecia a îndemnat populaţia să dea dovadă de prudenţă şi a recomandat să nu se aprindă focuri. Pentru aproximativ o treime din ţară, ministerul a ridicat nivelul de alertă la gradul doi pentru ziua de miercuri, din cauza riscului ridicat de incendii.

Zonele afectate includ aproape întreaga peninsulă Peloponez, coasta de nord-vest a ţării, insulele Lesbos şi Samos, precum şi peninsula Halkidiki şi nord-estul Greciei. Se preconizează că vânturile puternice vor persista la nivel local în zilele următoare, ceea ce îngreunează semnificativ munca pompierilor şi alimentează şi mai mult flăcările. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele