Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă la o fabrică de reșapat cauciucuri din localitatea Grăniceşti, din judeţul Suceava. Incendiul a izbucnit, se pare, de la centrala termică a fabricii, iar flăcările s-au extins rapid, deoarece în interior se află materiale inflamabile. Coloana de fum gros care se ridică din cauza incendiului, poate fi văzută de la o distanţă de 4 kilometri.
S-a intervenit cu 12 autospeciale, alte două fiind pe drum, în total acţionând la faţa locului 75 de pompieri. Şeful ISU Suceava, Ioan Burlui, nu a putut estima cât va dura până când incendiul va fi lichidat. "Este un incendiu destul de periculos, pentru că avem o putere calorică mare la arderea cauciucului, degajare mare de fum şi gaze toxice", a declarat Ioan Burlui, la România TV.
Incidentul de la această fabrică nu este singular, anul trecut mai având loc un incendiu.