După ce veniturile le-au fost diminuate, prin ajustarea normei de hrană, o parte dintre poliţişti ajung să fie cazuri sociale. Astfel că, la Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a decis să-i ajute. Ei vor fi împrumutaţi cu bani din cele două fonduri de întrajutorare, fără a fi nevoiţi să plătească dobândă sau comisioane.
"Este o iniţiativa bine gândită, vine în ajutorul colegilor noştri care întâmpină dificultăţi", a spus un poliţist.
Sumele împrumutate variază între 500 și 1. 500 de lei, aceste fiind acordate polițiștilor care au probleme familiale, medicale saucopii bolnavi. Termenul de rambursare nu este specificat.